10.000 de angajați din Sănătate, membri ai Federației Sanitas, au protestat, miercuri, în fața sediului Guvernului.
Printre protestatari s-au numărat 200 de salariați din Olt, în frunte cu președintele Sanitas Olt, Roxana Dragomir, care a făcut parte din comisia de negociere cu reprezentanții Executivului.
Ea spune că protestatarii nu s-au întors cu mâna goală de la miting, obținând, printre altele, acordarea unei părți din salariul la nivelul anului 2022, de la 1 iulie, și promisiunea că Legea salarizării 153/2017 va fi reanalizată.
„În urma mitingului de protest de azi salariații care nu au beneficiat de actualizarea salariului la nivelul anului 2022, și vorbim de infirmiere, îngrijitori, brancardieri, personal auxiliar, personal tehnic și personal TESA, vor beneficia, de la 1 iulie, de o pătrime din ceea ce li se cuvine. De asemenea, Legea salarizării 153/2017 va fi reanalizată, cum reanalizată va fi și noua lege a salarizării asumată în cadrul PNRR.
În plus, am primit promisiunea că solicitarea noastră ca și spitalele să beneficieze de acordarea voucherelor de vacanță direct de la bugetul de stat va ajunge pe masa premierului României”, a declarat Roxana Dragomir.
Înainte de miting, președinta Sanitas Olt s-a arătat foarte supărată că Guvernul și-a asumat, prin PNRR, rediscutarea sporurilor din Sănătate, în sensul că acestea să fie reduse la doar 20%, dar și pentru că Legea 153 nu se aplica în cazul infirmierelor, îngrijitorilor, brancardieri, personalui auxiliar, tehnic și personalului TESA nu se aplica.
În cazul acestor angajați legea nu se aplică. Și la cine? La infirmieri, îngrijitori, brancardieri pe care i-ai hămălit doi ani și jumătate de pandemie. La început au fost eroi și pe parcurs au devenit victime. Tu crești salariile la tot personalul din administrația publică pentru că a crescut inflația, păi a crescut inflația doar pentru administrația publică? Și creștere de 25%, adică una masivă. Iar cei din Sănătate, aflați în prima linia de luptă în pandemie vreme de doi ani și jumătate, unii au murit, altora le-au murit membri de familie pentru că s-au îmbolnăvit ei de COVID la locul de muncă și au dus virusul acasă, să nu beneficieze de salariile care li se cuvin la nivelul anului 2022? Este halucinant”, spunea, înainte de miting, șefa Sanitas Olt.