Creştinii îi sărbătoresc, vineri, pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, cunoscuţi drept conducătorii cetelor de îngeri şi călăuze ale sufletelor spre Rai. Conform tradiţiei, în această zi se face marea pomenire a tuturor morţilor din familie, iar credinţa populară spune că de Sfinţii Mihail şi Gavril nu se lucrează.
În 8 noiembrie este sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, dar şi a cetelor îngereşti care nu s-au despărţit de Dumnezeu. Arhanghelii sunt conducătorii cetelor de îngeri şi sunt călăuze ale sufletelor în drumul acestora spre Rai.
Astfel, Arhanghelul Mihail este conducătorul oştilor cereşti-îngereşti, potrivit www.crestinortodox.ro. Arhanghelul Gavril a fost trimis de Dumnezeu la Fecioara Maria să-i dea vestea că îl va naşte pe Mântuitorul Iisus şi tot el a dus drepţilor Ioachim şi Ana vestea zămislirii Maicii Domnului.
În folclorul religios românesc, Arhanghelul Mihail este un personaj mai venerat, în comparaţie cu Arhanghelul Gavril. El poartă, uneori, cheile raiului, este un înfocat luptător împotriva diavolului şi veghează la capul bolnavilor, dacă acestora le este sortit să moară, sau la picioarele lor, dacă le este dat să mai trăiască. De multe ori, este înâlnit alăturându-se Sfântului Ilie, atunci când acesta tună şi trăsneşte sau orânduieşte singur grindina, cu tunul. El ţine şi ciuma în frâu, asemănător Sfântului Haralambie.
Arhanghelii sunt păzitorii oamenilor de la naştere şi până la moarte
În trecut, în Bucovina, Arhanghelii erau sărbătoriţi pentru că „ei sunt păzitorii oamenilor de la naştere şi până la moarte, rugându-se lui Dumnezeu pentru sănătatea acestora”. În credinţa populară, Arhanghelii asistă şi la Judecata de apoi, sunt patroni ai casei, ard păcatele acumulate de patimile omeneşti fireşti şi purifică, prin post, conştiinţele.
La munte, unde Arhanghelii sunt şi patroni ai oilor, stăpânii acestor animale făceau o turtă mare din făină de porumb, numită „turta arieţilor” (arieţii fiind berbecii despărţiţi de oi), pe care o aruncau în dimineata zilei de 8 noiembrie în târla oilor. Se credea că, dacă turta cădea cu faţa în sus, în primăvară toate oile vor avea miei.
8 noiembrie este considerată „Vara Arhanghelilor”
În calendarul popular, Sfinţii Mihail şi Gavril se serbează trei zile, în 8, 9 şi 10 noiembrie. Prima zi se numeşte capul Arhanghelului, a doua zi mijlocul Arhanghelului, iar a treia zi coada Arhanghelului.
Obiceiul este ca, de Sfinţii Mihail şi Gavril, să se aprindă lumânări atât pentru cei în viaţă, cât şi pentru cei trecuţi la cele sfinte fără lumânare sau dispăruţi în împrejurări năprasnice.
De asemenea, în ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril – despre care se crede că iau sufletele oamenilor când mor – se făcea marea pomenire pentru toţi morţii din familie.
Conform credinţei populare, în această zi de sărbătoare a Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril nu se lucrează, întrucât cine nesocoteşte această regulă se va chinui înainte de moarte.
Ziua de 8 noiembrie este considerată „Vara Arhanghelilor”, iar pe lângă aceasta, între Arhangheli şi Crăciun, trebuie să mai fie între două şi patru zile senine şi călduroase, numite popular „Vara iernii”.
În sâmbăta dinaintea sărbătorii se fac praznice pentru sufletul morţilor. Ofrandele date de pomană pentru morţi, din Ajun sau din Ziua Arhanghelilor, se numesc „Moşii de Arhangheli”.
Aproape 1,5 milioane de români îşi sărbătoresc vineri onomastica
Potrivit datelor furnizate de Direcţia generală pentru evidenţa persoanelor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în total sunt 830.221 de bărbaţi care sunt vineri sărbătoriţi. Aceştia poartă numele de:
Gabi – 4.084;
Gabita/Găbiţă/Gabiţă – 102;
Gabriel – 330.276;
Gavriil – 270;
Gavril – 16.471;
Gavrila/Gavrilă – 5.804;
Michi – 90;
Mihai – 367.975;
Mihail – 61.024;
Mihaila/Mihăilă – 621;
Mihaita/Mihăiţă/Mihaiţă – 29.251;
Mihalache – 1.325;
Mihalcea – 62;
Mihnea – 11.652;
Mihu – 65;
Misa/Mişa – 53;
Misu/Mişu – 1.096.
În ceea ce priveşte femeile, sunt întâlnite cel mai des numele:
Gabi – 3.406;
Gabita/Găbiţa/Gabiţa – 183;
Gabriela – 256.580;
Gavrila – 8;
Michi – 12;
Mihaela – 367.653;
Mihaiela – 6.462;
Mihaila – 764;
Mihaita/Mihaiţa/Mihăiţa – 546;
Misa/Mişa – 19, în total fiind 635.633 de sărbătorite.
Citește și: Acordarea burselor de merit, de studiu sau de ajutor social doar elevilor din şcolile de stat, neconstituţională
Citeste mai mult