Cel puțin 35 de persoane au murit și peste 40 au fost rănite, după ce o mașină a intrat luni seară într-o mulțime de oameni care făceau exerciții în fața unui stadion din localitatea Zhuhai, China.
Un șofer, de 62 de ani, a intrat cu un SUV printr-o barieră în zona Centrului Sportiv Zhuhai, lovind mai mulți civili, a declarat poliția locală într-un comunicat.
El a fost arestat în timp ce încerca să fugă, a spus poliția. În prezent se află în comă din cauza rănilor autoprovocate.
Incidentul ar fi fost declanșat de nemulțumirea bărbatului cu privire la rezultatul unei tranzacții ce viza o proprietate, în urma divorțului său.
Din cauza stării sale de sănătate, el nu poate fi audiat de autorități.
Printre răniți se numără mulți bătrâni, adolescenți și copii
Cele mai multe videoclipuri ale incidentului postate de martorii oculari au fost eliminate de pe rețelele sociale chineze, dar unele imagini care circulă încă online arată că mulți oameni zac la pământ și sunt îngrijiți de paramedici și trecători.
Un martor ocular a declarat pentru publicația de știri chineză Caixin că cel puțin șase grupuri de oameni s-au adunat la stadion pentru plimbările lor regulate când a avut loc incidentul.
Chen a spus că grupul său tocmai a parcurs al treilea tur în jurul stadionului, când o mașină a intrat brusc în ei cu o viteză mare, „doborând mulți oameni”.
„A condus în buclă, iar oamenii au fost răniți în toate zonele pistei de alergare – est, sud, vest și nord”, a declarat un alt martor ocular pentru Caixin
Printre răniți se numără mulți bătrâni, adolescenți și copii.
Incidentul a avut loc în ciuda securității sporite în oraș, care găzduiește un important spectacol aerian civil și militar.
Citeşte şi: Silviu Prigoană a murit într-un restaurant din staţiunea Bran
Citeste mai mult