În cursul nopții de 14 spre 15 iunie 2021, poliţiştii rutieri au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe Bulevardul Oltenia, din Craiova, a avut loc un accident rutier.
La faţa locului s-au deplasat poliţiştii care au stabilit că un tânăr de 26 de ani, din Craiova, care conducea un autoturism pe Bulevardul Decebal din localitate, a pierdut controlul volanului, într-o curbă, a acroşat 4 autoturisme parcate regulamentar, fiind proiectat în scuarul ce separă benzile de deplasare şi ulterior într-un copac.
Din fericire, în urma accidentului rutier, au rezultat doar pagube materiale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcotest, care a indicat o concentraţie de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Oamenii legii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice iar cercetările sunt continuate urmând ca la finalizare să fie propusă soluţie legală prin unitatea de parchet competentă.
Articolul 4 dintr-o lovitură! Accident rutier pe Bulevardul Oltenia din Craiova apare prima dată în Vocea Olteniei.
Sursa: www.vocea-olteniei.ro