Este vorba de zece tramvaie, zece troleibuze și 20 de autobuze electrice pe care Primăria Timișoara le va cumpăra cu fonduri europene.
Luni, într-o ședință extraordinară a Consiliului Local Timișoara, au fost aprobate mai multe proiecte de hotărâre cu privire la semnarea finanțărilor europene atrase pentru noi mijloace de transport în comun. Astfel, Primăria Timișoara va co-finanța, din bugetul local, achiziția a zece tramvaie, zece troleibuze cu baterii și 20 de autobuze electrice. Cele 40 de mijloace de transport moderne se adaugă celor aproape 150 de vehicule deja contractate în ultimii ani de Primăria Timișoara.
„Fără bani europeni ar fi fost imposibil să modernizăm flota de transport la un asemenea nivel și într-un timp așa de scurt, doar din bugetul local. Ținta noastră este ca autobuzul, tramvaiul sau troleibuzul să nu fie o alegere de compromis, ci prima și cea mai firească opțiune de deplasare în oraș pentru timișoreni. Mai e de lucru, dar suntem în direcția corectă și vom continua efortul de modernizare al transportului public local”, a afirmat primarul Dominic Fritz.
Valoarea totală a celor trei proiecte este de 234 milioane lei, din care 179 milioane lei reprezintă finanțare nerambursabilă prin Programul Regional Vest 2021–2027. Primăria Timișoara asigură o co-finanțare de 55 de milioane de lei.
Primăria Timișoara propune achiziția a zece tramvaie noi, cu cel puțin 150 de locuri fiecare. Acestea vor înlocui garniturile vechi de pe liniile 7 și 9 și vor completa flota de tramvaie Bozankaya deja achiziționată. Pe traseele din Timișoara ar urma să circule și zece troleibuze cu baterii care vor înlocui actualele modele diesel, depășite din punct de vedere tehnic. Totodată, finanțarea europeană permite achiziția a 20 de autobuze electrice de 12 metri. Acestea vor completa flota de autobuze electrice, moderne, alături de cele 44 care circulă deja în Timișoara.
Citeste mai mult