Cele mai multe unități de învățământ incluse în programul național „Masă sănătoasă” 2025 se află în comunele din județul Timiș.
Potrivit hotărârii de Guvern publicată luni în Monitorul Oficial, de o masă sănătoasă vor beneficia, anul acesta, un număr estimat de 13.472 elevi din Timiș. Județului i-au fost repartizați, pentru finanțarea programului, 29.728.000 lei.
În total, 40 de unități de învățământ din județ, școli gimnaziale și licee, sunt incluse în program. În Timișoara, singura școală care va primi finanțare este Liceul Teologic Ortodox „Sfântul Antim Ivireanul”, unde 658 de elevi vor beneficia de hrana gratuită. O masă sănătoasă vor primi și copiii de la Școala Gimnazială Izvin (Recaș, 299 elevi), Școala Gimnazială „Nastor Opreanu” (Sânnicolau Mare, 650 elevi), Liceul Tehnologic „Sfântu Nicolae” (Deta, 830 elevi) și Școala Gimnazială Jimbolia (770 elevi).
Restul unităților de învățământ înscrise în program sunt situate în comune precum Saravale, Birda, Sânmihaiu Român, Uivar, Pișchia, Șag, Chevereșu Mare, Mașloc, Iecea Mare, Teremia mare, Fârdea, Ghilad, Fibiș, Curtea, Peciu Nou, Tormac, Pietroasa, Tomești sau Racovița.
Guvernul a aprobat, la începutul lunii, prelungirea programului național și a reglementat care sunt alimentele care vor fi consumate de elevi, precum și modul în care acestea pot fi preparate.
Citeste mai mult