România are cea mai mare rată a mortalității infantile din Uniunea Europeană, fiind urmată de Bulgaria și Slovacia. Sunt județe în România unde rata mortalității infantile este de peste 3 ori mai mare decât media din UE: Satu Mare și Tulcea, arată un studiu al Salvați Copiii.
România are cea mai mare rată a mortalității infantile din UE, 5,6 la mia de copii născuți vii, față de 3,3, media europeană, potrivit celor mai recente date centralizate la nivelul Uniunii Europene pentru anul 2020.
Mai mult însă, sunt județe unde rata mortalității infantile este și de peste trei ori mai mare decât media din UE. Astfel, mortalitatea infantilă a ajuns la 11,1 la mia de copii născuți vii, în județul Satu Mare, și la 10 la mie, în județul Tulcea, arată datele INS pentru anul 2020.
Organizația Salvați Copiii România atrage atenția asupra disparităților mari dintre județele țării și face un apel pentru dotarea urgentă a maternităților și secțiilor de terapie intensivă neonatală, prin redirecționarea a 20% din impozitul pe profit.
În interiorul Uniunii Europene, România este urmată de Bulgaria și Slovacia (ambele cu rata de 5,1 la mie); la polul opus se află Estonia (1,4 la mia de copii născuți vii) și Finlanda (1,8 la mie).
Deși mortalitatea infantilă rămâne un capitol sumbru pentru România, multe dintre decesele care survin la copii sub un an ar putea fi prevenite prin dotarea maternităților și secțiilor de pediatrie cu echipamente medicale performante și prin dezvoltarea de programe de suport pentru mame și copii.
Din anul 2010 și până în prezent, Organizația Salvați Copiii a dotat 107 unități medicale (secții de neonatologie, terapie intensivă neonatală, secții de pediatrie și Obstetrică-Ginecologie) din toate județele țării, cu peste 1.120 de echipamente vitale, investind peste 8.700.000 de euro. Doar în 2022, Salvați Copiii a dotat peste 50 de unități medicale cu echipamente performante, asigurând supraviețuirea și tratamentul adecvat pentru cel puțin 40.000 de copii.
„Atunci când vine vorba despre salvarea vieții unui prematur, fiecare secundă e vitală, de aceea e crucial ca medicii să aibă la îndemână aparatură medicală performantă. Pentru a putea dota toate maternitățile și secțiiile de terapie intensivă neonatală cu incubatoare, cu ventilatoare de suport respirator, fiecare donație contează. De aceea este atât de important acest mecanism de direcționare a 20% din impozitul pe profit: pentru că înseamnă, direct, investiție în viață”, spune Gabriela Alexandrescu, președinte executiv Salvați Copiii România.
Harta mortalității infantile în România:
• Satu Mare – 11,1 la mia de copii născuți vii;
• Tulcea – 10 ‰;
• Olt – 9,6 ‰;
• Mureș – 8,2 ‰;
• Suceava – 8,2 ‰;
• Harghita – 7,7‰;
• Mehedinți – 7,6‰;
• Brașov – 7,1‰.
În cifre absolute, 1.104 copii cu vârsta sub un an au murit în anul 2020 în România, multe dintre aceste decese putând fi prevenite prin acces la servicii medicale în timpul sarcinii și prin dotarea maternităților și secțiilor de neonatologie cu aparatură medicală performantă, potrivit Salvați Copiii.
The post 8,2‰ – rata mortalității infantile în Suceava. Media în Uniunea Europeană este de 3,3‰ appeared first on Obiectiv de Suceava.
Citeste mai mult