În cursul dimineții de astăzi, 9 februarie 2021, au mai fost confirmate încă 95 decese, cauzate de COVID-19, astfel încât numărul total al acestora a ajuns 19.056.
În intervalul 08.02.2021 (10:00) – 09.02.2021 (10:00) au fost raportate 95 de decese (54 bărbați și 41 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Vrancea, Ilfov și București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 28 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 37 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 22 decese la categoria de peste 80 de ani.
91 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
The post A fost înregistrat cel de-al 19.056-lea deces cauzat de COVID-19, în România first appeared on albaiuliainfo.ro | stiri Alba Iulia | ziar Alba Iulia.
Sursa: www.albaiuliainfo.ro