Deputatul Francisc Tobă a murit marți, la vârsta de 70 de ani. Tobă, un obișnuit al recepțiilor de la Ambasada Rusiei, a fost ales parlamentar pe lista AUR, pe listele din Brașov, fiind apoi exclus din partid. În ultima perioadă a făcut parte din „Alianța pentru Patrie”, înființată de Codrin Ștefănescu.
Anunțul a fost făcut pe Facebook de către Oana Diana Leonte, purtător de cuvânt al „Alianței pentru Patrie”. Militar de carieră, Francisc Tobă a intrat în politică după Revoluţie, devenind vicepreşedinte al FSN Sibiu.
Francisc Tobă era la al doilea mandat de deputat, primul fiind în perioada 1992-1996, ales atunci din partea PDSR. La alegerile parlamentare din decembrie 2020, Francisc Tobă a fost ales deputat de Brașov din partea AUR. După validarea mandatului, AUR a anunțat că l-a exclus din partid și că ceruse invalidarea mandatului acestuia.
Numele lui Tobă apare în dosarul legat de represiunea care a avut loc în Sibiu, în timpul Revoluției din decembrie 1989, iar Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului spunea că votul de validare a deputatului Francisc Tobă este „o ofensă la adresa memoriei miilor de victime din decembrie 1989”.
Tobă a fost unul dintre parlamentarii care, alături de Diana Șoșoacă, au mers la recepțiile de la Ambasada Moscovei la București, după ce Rusia a invadat Ucraina.
Francisc Tobă era vicepreședinte al „Alianței pentru Patrie”, înființată de Codrin Ștefănescu, un apropiat al lui Liviu Dragnea.
Citeste mai mult