Un accident a avut loc, în ziua de Crăciun, în orașul Deta din Timiș. Un șofer a zdrobit parapetele de pe marginea șoselei și a fost rănit.
Pompierii de la ISU Timiș au fost chemați de urgență. A fost nevoie de descarcerare pentru a scoate șoferul afară.
„La locul evenimentului s-au deplasat pompierii din cadrul Secției Deta cu o autospecială de primă intervenție si comandă, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism în care se aflau trei persoane. În urma evenimentului a rezultat o victimă care a fost transportată la spital în stare conștientă și cooperantă”, a transmis ISU Timiș.
Urmează ca polițiștii să stabilească cum s-a întâmplat accidentul.
Citeste mai mult