Un localnic din Salva a murit vineri, chiar de Ziua Morților, lovit de o mașină. Conform jurnalistului Radu Sîrbu care a transmis LIVE de la fața locului, bărbatul în vârstă de 56 de ani își păștea oile pe un teren din apropierea șoselei. El a fost lovit mortal de o mașină care a intrat pe contrasens într-o curbă. Bărbatul, pe nume Filip Valer, a suferit răni incompatibile cu viața, în urma impactului.
„Astăzi, 1 noiembrie, polițiștii Compartimentului rutier Năsăud împreună cu cei ai Serviciului Rutier au intervenit pentru efectuarea cercetărilor, ca urmare a producerii unui accident pe Drumul Național 17 C, în localitatea Salva.
Din primele date, un bărbat de 54 de ani din Sighetu Marmației, jud. Maramureș, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 17C, pe direcția Salva-Năsăud, a surprins și accidentat un bărbat de 56 de ani din Salva care se deplasa în calitate de pieton. În urma accidentului, din nefericire, pietonul a decedat. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cauza și împrejurările exacte în care a avut loc accidentul.
Pentru aproximativ o oră și 30 de minute, traficul rutier în zonă s-a desfășurat alternativ, pe un sens, iar polițiștii au dirijat circulația“, a transmis IPJ BN în legătură cu acest caz.The post Accdent mortal în Salva. Un localnic și-a pierdut viața lovit de o mașină first appeared on ObservatorBN.
Citeste mai mult