Turiștii pot face un tur gratuit al celui mai recent muzeu deschis în România, Olimpia – Muzeul Sportului și Turismului Montan.
„Toată luna aprilie accesul va fi gratuit la Olimpia – Muzeul Sportului și Turismului Montan! Vă așteptăm de marți până duminică, de la 12:00 la 20:00, să descoperiți cel mai tânăr muzeu al țării! „, precizează pagina de Facebook a muzeului.
Olimpia – Muzeul Sportului și Turismului Montan Brașov, cel mai tânăr muzeu al țării și-a deschis porțile la finalul lunii trecute. „Avem un tezaur valoros, nu doar la nivel național, cât și internațional. Sunt bunuri culturale cu valoare de patrimoniu istoric sportiv care pot fi incluse, fără, probleme, la muzeele de profil din străinătate. Avem piese de colecție de la sfârșitul secolului 19, din ciclism, schi, patinaj. Apoi, din perioada interbelică avem trofee inedite, rar o să găsiți o plachetă de campion național la handbal din 1937.
Cele mai vechi piese din muzeu sunt măștile de scrimă din a a doua jumătate a secolului 19, dar și schiuri tot din acea perioadă. Un lucru este clar, nu este un muzeu clasic, este o instituție culturală deschisă“, declara Nicolae Pepene, directorul muzeului.
Citește și: FOTO: Olimpia – Muzeul Sportului și Turismului Montan Brașov și-a deschis porțile! Fără „tăieri de panglici“! Se dorea o cârciumă! Nicolae Pepene: „A fost cumplit“
Articolul Acces gratuit la Olimpia – Muzeul Sportului și Turismului Montan din Brașov până la finalul lunii aprilie apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult