Un accident rutier a avut loc azi noapte în localitatea Romuli din Bistrița-Năsăud, unde o mașină s-a răsturnat. La fața locului au intervenit un echipaj de pompieri și un echipaj de prim ajutor SMURD. Din fericire, șoferul a ieșit singur din habitaclu.
Testat de polițiști, acesta avea o alcoolemie de 1,05mg/l alcool pur în aerul expirat.
„La data de 28 aprilie a.c., în jurul orei 23:20, polițiștii au intervenit pentru efectuarea cercetările, ca urmare a producerii unui accident rutier pe Drumul Național 17C, în localitatea Romuli.
Din verificările efectuate la fața locului a rezultat faptul că un bărbat de 38 de ani, din Romuli, în timp ce conducea un autoturism pe direcția de mers spre Telciu, a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat.
În urma accidentului, conducătorul auto a fost rănit și transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind 1,05mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, i s-au recoltat probe biologice pentru determinarea alcoolemiei.
Polițiștii Compartimentului Rutier Năsăud continuă cercetările“, a trasmis IPJ BN.The post Accident în Romuli. Un bărbat mort de beat s-a răsturnat cu mașina first appeared on ObservatorBN.
Citeste mai mult