La data de 20 ianuarie a.c., în jurul orei 17.55, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe Drumul Național 54A, în comuna Orlea, a avut loc un eveniment rutier.
La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției orașului Corabia.
Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de către un tânăr de 31 de ani, din orașul Dăbuleni, judetul Dolj, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, a acroșat un pieton, respectiv o femeie de 47 de ani, din comuna Orlea.
Din nefericire, în urma evenimentului rutier, pietonul a decedat.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
ȘTIRE ÎN CURS DE ACTUALIZARE
Articolul Accident MORTAL în Olt, pe DN 54A. O femeie de 47 de ani nu a avut nicio șansă/ FOTO apare prima dată în Olt Alert.
Citeste mai mult