Accident mortal pe DN 1: un pieton a fost călcat de două mașini.
Un accident grav a avut loc ieri, sâmbătă, pe Drumul Național 1, în zona Movila Vulpii, între Păulești și Băicoi, soldat cu decesul unei persoane. Potrivit informațiilor preliminare obținute dintr-un apel la 112, victima a fost călcată de un autovehicul în timp ce se afla pe carosabil.
În urma apelului la 112, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au ajuns rapid la fața locului și au constatat că un bărbat de 31 de ani, care circula pe sensul Brașov – Ploiești, a călcat un bărbat, neidentificat până în acel moment, care se afla întins pe partea carosabilă. Un alt șofer, în vârstă de 62 de ani, care circula în spatele primului vehicul, a călcat din nou pietonul.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Din păcate, la fața locului, medicii nu au mai putut salva victima, iar aceasta a fost declarată decedată.
Traficul rutier a fost restricționat pe banda numărul 1 a sensului Brașov-Ploiești, iar polițiștii continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului.
Articolul Accident mortal pe DN 1: un pieton a fost călcat de două mașini apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult