O tânără de 25 de ani a ajuns la spital, marți, după ce autoturismul pe care îl conducea a fost lovit de o altă mașină, condusă de un bărbat de 37 de ani, pe pe Drumul Județean 546, la intrarea în municipiul Slatina.
La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina care, din primele verificări, au stabilit faptul că un autoturism condus de către un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din comuna Mărunței, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de către o tânără, în vârstă de 25 de ani, din comuna Ghimpați, județul Giurgiu.
În urma evenimentului rutier, tânăra de 25 de ani a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Slatina în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.
„Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, agent principal Ionuț Mitrică.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
Articolul Accident pe DJ 546, la intrare în Slatina. O tânără de 25 de ani, transportată, cu răni, la spital/ FOTO apare prima dată în Olt Alert.
Citeste mai mult