Un accident rutier grav a avut loc, luni dimineață, pe Drumul Județean 546, soldându-se cu două victime, care au fost transportate la spital.
Evenimentul rutier a avut loc pe raza comunei Brebeni, unde, din cauze ce urmează a fi stabilite după cercetări, două autoturisme au intrat în coliziune.
La fața locului au ajuns mai multe echipaje medicale, atât de la Serviciul de Ambulanță Județean, cât și de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Olt.
În urma impactului, două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
La fața locului au ajuns și echipaje de polițiști, care au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
ȘTIRE ÎN CURS DE ACTUALIZARE
Citeste mai mult