Primăria Mehadia a întins o mână de ajutor cetățenilor care locuiesc în blocul social din zona Maier și care la prima ploaie serioasă aveau locuințele inundate.
Administrația condusă de social-democratul Grigore Bardac a reușit să găsească fondurile necesare pentru realizarea acoperișului blocului social din zona Maier, unde sunt locuite 25 de garsoniere. Până astăzi, blocul nu a avut acoperiș, iar la ploi mai serioase oamenii erau nevoiți să stea cu găleți în mijlocul locuințelor.
„Mă bucur nespus ca am reușit să facem aceste lucrări, astfel încât acești oameni să nu mai fie plouați în cap la fiecare ploaie și să stea cu ligheane prin camere. Avem niște chirii infime, de 50 de lei, aici locuind oameni care nu au alte case în proprietate și nu au unde să stea în condiții mai bune. Vom încerca pe viitor să găsim fonduri pentru modernizări interioare a locuințelor”, a declarat primarul comunei Mehadia.
Citeste mai mult