Aderarea României la Schengen a fost din nou respinsă, prin votul Austriei.
Stabilirea datei de ridicare a controalelor la frontierele terestre interne cu Bulgaria și România va necesita o nouă decizie a Consiliului, spune comunicatul oficial după reuniunea de joi a miniștrilor de Interne din UE. Următoarea ședință a Consiliului Justiție și Afaceri Interne va avea loc pe 12-13 decembrie.
Comunicatul oficial dat publicității după reuniunea Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI) al UE de joi menționează sec că România și Bulgaria și-au prezentat măsurile puse în aplicare pentru a-și proteja frontierele și precizează că ridicarea controalelor la granițele terestre va necesita o altă decizie a Consiliului – fără să ofere o dată sau semnalele pozitive așteptate de oficialii români.
Ministrul de Interne al Austriei, Gerhard Karner, semnalase deja înaintea reuniunii că Viena se opune în continuare aderării depline a României și Bulgariei la Schengen.
„Președinția a prezentat un raport cu privire la stadiul punerii în aplicare integrale a acquis-ului Schengen în Bulgaria și România. La 30 decembrie 2023, Consiliul a decis să ridice controalele la frontierele aeriene și maritime cu Bulgaria și România. Stabilirea datei de ridicare a controalelor la frontierele terestre interne cu Bulgaria și România va necesita o nouă decizie a Consiliului. Bulgaria și România au prezentat măsurile pe care le-au pus în aplicare de la decizia Consiliului din decembrie pentru a-și proteja frontierele externe și pentru a combate migrația ilegală”, precizează comunicatul oficial.
Comunicatul include și poziția președinției ungare a Consiliului, care susține aderarea celor două țări.
„Consolidarea securității frontierelor noastre externe este de o importanță capitală pentru președinția maghiară. Ne menținem angajamentul de a asigura aderarea deplină la spațiul Schengen a Bulgariei și a României cât mai curând posibil”, a declarat Sándor Pintér, ministrul ungar al afacerilor interne.
„Miniștrii s-au axat pe creșterea rezilienței frontierelor externe ale UE și, în special, pe îmbunătățirea calității controalelor la frontiere și pe îmbunătățirea cooperării cu țările terțe. Numeroase delegații au subliniat importanța furnizării de resurse adecvate pentru protecția frontierelor externe și a asigurării utilizării complete a sistemelor de informații ale UE. Miniștrii au subliniat, de asemenea, rolul Frontex în sprijinirea statelor membre și a țărilor terțe cu care a semnat acorduri”, mai spune comnunicatul.
Karner a tăiat avântul oficialilor români
Ministrul austriac de Interne Gerhard Karner a subliniat înaintea reuniunii JAI că nu a sosit încă timpul pentru ca România și Bulgaria să adere la Schengenul terestru, scrie Kurier.at.
„Controalele suplimentare la frontieră au dus la scăderea presiunii în multe țări”, a declarat Karner. Acesta a citat exemplul frontierei dintre Austria și Ungaria, unde numărul de treceri ilegale ale frontierei a scăzut semnificativ.
Cu toate acestea, el consideră că nu a sosit încă momentul ca România și Bulgaria să adere la Schengen: „Suntem pe drumul cel bun, dar nu la capătul drumului”.
Tot înaintea reuniunii, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, declarase că România este pe deplin pregătită să intre în Spaţiul Schengen cu frontierele terestre.
„Am aplicat şi am îndeplinit toate criteriile pentru a intra şi cu graniţele terestre. Implementăm perfect decizia Schengen aerian adoptată de Consiliu anul trecut în decembrie. Am redus semnificativ migraţia ilegală prin eforturile Poliţiei de Frontieră şi cooperare poliţienească. Vom continua să aplicăm toate procedurile Schengen şi suntem pregătiţi să implementăm toate instrumentele Schengen”, a spus Predoiu, potrivit Agerpres.
Articolul Aderarea României la Schengen a fost din nou respinsă, prin votul Austriei apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult