https://www.observatorulbuzoian.ro/feed/Constantin Mircică – candidat PNL Camera Deputaților
Este născut pe 11 septembrie 1972, este căsătorit și are un copil. Locuiește și muncește în orașul Pătârlagele.
Absolvent al Facultății de Geografie din cadrul Universității București, Constantin Mircică este profesor de geografie de aproape 30 de ani, fiind și director al Liceului Teoretic „Radu Vlădescu” din Pătârlagele de aproape 4 ani.
Pasionat deopotrivă de geografie și de oamenii și locurile natale, Constantin Mircică și-a dedicat timpul în egală măsură elevilor săi, dar și perfecționării proprii, tocmai pentru a dezvolta cât mai multe oportunități de dezvoltare.
A urmat mai multe cursuri și specializări, devenind evaluator proiecte și expert în accesarea fondurilor structurale și de coeziune europene, formator și manager de proiect în cadrul GAL Valea Buzăului, în perioada 2012-2020. A activat și în cadrul Asociației Sudcarpatica prin care a implementat în zona natală peste 20 de proiecte de tineret, de mediu și sociale. Cele mai importante au fost proiectele sociale pentru copii și bătrâni, proiectele de formare pentru tineri, taberele tematice și proiectele educaționale.
Constantin Mircică: ”Începând cu anul 2004 am reușit să implementez la nivel local o serie de proiecte de tineret și sociale ai căror beneficiari au fost tineri și persoane defavorizate din comunitate pătârlăgeană și nu numai. În cadrul Asociației Grupul de Acțiune Locală (GAL) Valea Buzăului, cu sediul în comuna Cislău, am activat peste 8 ani în echipa tehnică unde am căpătat o vastă experiență în accesarea de fonduri europene. Am derulat în ultimii mai bine de 20 de ani o serie de proiecte sociale, de tineret și mediu, cu finanțare națională, dar și internațională, prin intermediul ONG-ul pe care îl conduc ca președinte executiv, Asociația Sudcarpatica.
În cadrul liceului al cărui director sunt, am reușit să atrag fonduri extrabugetare, inclusiv europene, pentru un laborator de biologie, un Smart-lab și o sală de festivități.
O altă reușită notabilă este acreditarea Erasmus+ pentru următorii 5 ani.
Cred cu tărie că pot face mult mai mult pentru orașul și județul meu ca parlamentar, pentru că Parlamentul României are nevoie de experți care să facă legi cât mai bune pentru țară”.
OBSERVATORUL BUZOIAN/Comandat de PNL Buzău
CMF 11240002The post Alegeri parlamentare 2024(P) – Cunoaște-ți candidatul! first appeared on Observatorul Buzoian.
Citeste mai mult