Fostul liberal este încă membru Forța Dreptei, partid care i-a susținut candidatura la președinția Consiliului Județean Timiș.
Alin Nica a făcut anunțul cu privire la susținerea lui Mircea Geoană la prezidențiale, luni, pe Facebook.
„Îl susțin pe candidatul independent Mircea Geoană deoarece experiența sa vastă și cariera construită în medii diplomatice reprezintă un atu esențial pentru România în acest moment.”, spune Alin Nica. „Mircea Geoană are nu doar pregătirea diplomatică necesară, dar și respectul liderilor internaționali, atât în Europa, cât și pe scena globală.”, a continuat președintele în funcție al CJT.
Nica invocă și voturile pe care le-a primit de la timișeni, în alegerile locale din 9 iunie, 109.000. „Sunt convins că timișenii vor gândi la fel și atunci când vor alege președintele țării.”, a conchis Nica.
Deși a pierdut alegerile pentru al doilea mandat în fruntea CJT, Nica a fost ales consilier județean din partea Alianței Dreapta Unită – USR, PMP și Forța Dreptei. Fostul președinte al PNL Timiș este încă membru Forța Dreptei. Va fi, cel mai probabil, exclus din partid.
„Joi vom avea ședință de birou județean și vom lua o decizie destul de previzibilă, având în vedere că a ales să susțină un alt candidat la alegerile prezidențiale. El a avut ofertă de la Forța Dreptei de a candida pe locul 1 la Camera Deputaților, în județul Timiș. A acceptat-o o perioadă, cât să ne ducă de nas, să primească adeverința de apartenență la partidul politic, pentru a putea deveni consilier județean. După, a luat decizia să meargă cu domnul Mircea Geoană. E regretabil pentru toți cei 109.000 de votanți ai dânsului că a ales să voteze acum pe cel mai longeviv președinte al PSD de după 1989.”, a declarat pentru expressdebanat.ro deputatul Claudiu Chira, președintele Forța Dreptei Timiș.
Citeste mai mult