Rotary Club Timișoara Cetate dotează Ambulatoriul pentru sportivi cu echipamente medicale de strictă necesitate și mobilier.
Ambulatoriul pentru sportivi din Timișoara este singurul din vestul țării cu această activitate de specialitate. 16.000 de sportivi merg de două ori pe an la unitatea de pe strada Bela Bartok nr. 17 pentru investigațiile medicale necesare obținerii vizei medico-sportive.
Ambulatoriul este parte a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brânzeu” Timișoara și asigură:
eliberarea avizului medico-sportiv pentru sportivii de performanță de toate vârstele;
eliberarea avizului medico-sportiv pentru alte categorii de sportivi, la solicitarea acestora sau a organizatorilor de competiții sportive;
eliberarea adeverințelor medicale pentru scutirea de educație fizică și sport;
eliberarea de adeverințe medicale pentru înscrierea la Liceul Sportiv Banatul sau la Facultatea de Educație Fizică și Sport.
Unitatea este totodată un centru de referință pentru cabinetele de medicină sportivă din județele limitrofe, ajutându-le să gestioneze, din punct de vedere medical, cazurile sportivilor cu situații medicale mai deosebite.
Cabinetul de medicină internă-cardiologie a fost dotat în decembrie 2023, printr-un proiect de finanțare accesat prin PNRR, însă există anumite aparate, accesorii și softuri care mai sunt necesare pentru o funcționare ireproșabilă. Cu dotarea din acest moment, ambulatoriul nu poate rezolva toate tipurile de investigații prevăzute, adică aproape jumătate, acestea fiind făcute de sportivi pe bani lor în clinici private.
Multe dintre cabinetele de specialitate la care aceștia ajung, presați de imperiozitatea obținerii vizei medico-sportive fără de care nu pot participa la competițiile pentru care s-au pregătit în mod constant, nu au contract cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate care să acopere decontarea. Asta înseamnă o cheltuială a suplimentară a sportivului sau a clubului, care trebuie să acopere și aceste costuri, pe lângă cele pentru chirii, echipamente, deplasări și altele.
„Se vorbește mult despre performanță în sport. Am citit undeva că echipa olimpică de înot a SUA a angajat un matematician, specialist în Teoria Numerelor, care folosește știința pentru a îmbunătăți performanțele sportivilor.
Din lipsa unor minime dotări, ambulatoriul din Timișoara – care ar trebui să asigure testarea sportivilor de două ori pe an, să valideze faptul că sunt apți să facă sport – este în imposibilitatea să realizeze proba Ruffier cu monitorizarea activității cardiace pe tot parcursul probei, EKG de repaus cu aparate adaptate modificărilor cardio-vasculare fiziologice ce apar la sportivi și care sunt semnalate ca patologice de aparatul actual sau să facă dinamometrie, ori să catalogheze în mod corect un sportiv al cărui indice de masă corporală este crescut, dar nu din cauza grăsimii corporale, ci datorită unui aparat muscular dezvoltat pe fondul sportului de performanță.
Pentru a face sport de performanță, o minimă condiție este un ambulatoriu funcțional care să acopere investigațiile medicale necesare obținerii vizei medico-sportive.”, spune Amalia Matei, președinte Rotary Cetate, 2024-2025.
„A fi sportiv nu înseamnă a practica doar un sport. A fi sportiv înseamnă a avea o viață sănătoasă: fizic, psihic și spiritual! Iar pentru partea de sănătate fizică avem nevoie de aparatură medicală specială.”, declară dr. Tabita Stefoni Iacoboni, medicul coordonator al Ambulatoriului pentru sportivi din Timișoara, parafrazându-l pe Ovidiu Kerekes. „Sportul de performanță și medicina sportivă sunt indestructibil legate pentru siguranța sportivului, iar pentru aceasta, dotarea cu aparatură medicală este esențială”.
Ambulatoriul pentru Sportivi are nevoie de electrocardiografe de repaus adaptate sportivului de performanță, aparate pentru monitorizarea ambulatorie a tensiunii arteriale, aparate Holter EKG, spirometre, sisteme pentru EKG de efort aerob și anaerob, arteriograph, defibrilator, cântare capabile să evalueze corect conformația corporală a sportivului de performanță, calculatoare de birou/laptopuri, softuri, instalații de aer condiționat, unele piese de mobilier, înlocuirea geamurilor cabinetelor de la parter, bănci pentru sala de așteptare. Nevoile nu sunt exagerate, sunt dotări minime cu care să funcționeze bine unitatea medicală în beneficiul celor care fac sport de performanță și ale căror performanțe ne fac pe toți să fim mândri că locuim în aceeași urbe sau poate chiar că îi cunoaștem. Suma necesară pentru acoperirea nevoilor de funcționare la un nivel decent se ridică la 30-40.000 de euro.
„Vom face apel la sponsori, parteneri, prieteni, vom mobiliza câțiva sportivi de performanță care să ne ajute să mediatizăm proiectul de dotare al ambulatoriului. Deja avem câțiva colegi care și-au anunțat intenția de a susține financiar achiziționarea unor echipamente. Ne place să spunem că, prin acest demers, Rotary Club Timișoara Cetate face o «Reverență pentru performanță». Suntem convinși că vom găsi și alți oameni cu suflet mare care să ne ajute să ducem proiectul la bun sfârșit. Pe 16 noiembrie 2024 vom avea un bal de caritate, balul anual Rotary Cetate, care fix pe strângerea de fonduri pentru acest proiect se va focusa.”, mai adaugă Amalia Matei.
Rotary Club Cetate Timișoara a fost înființat în anul 2003. Este un club de servicii care are în prezent 65 de membri și realizează proiecte pentru comunitate. În cei 22 de ani de existență, proiectele realizate se ridică la aproape două milioane de euro. De notorietate sunt: reabilitarea căminului pentru persoane vârstnice de la Comloșul Mare, Gala UNICEF, proiectul „10 școli de nota 10”, proiectul „Stop Joc. Stop Drog”, dotarea Centrului de transfuzie sanguină, reabilitarea sediului UAP Timișoara, realizarea unui cabinet de terapie ocupațională la C.R.A.E. Speranța, dotarea Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Copii Timișoara sau dotarea unei case de tip familial de la Mănăstire-Birda.
Citeste mai mult