Poliția Locală Bistrița a aplicat o amendă de 4500 de lei pentru un „concert“ în aer liber, în zona Subcetate, strada Busuiocului. Mai mulți petrecăreți au dat muzica la maxim, în toiul nopții, deranjând allți locuitori. Zona este cunoscută pentru astfel de petreceri zgomotoase, așa că este monitorizată în continuare de către Poliția Locală.
„Polițiștii locali au întrerupt duminică noaptea, pe strada Busuiocului din Subcetate, un «concert» în aer liber , unde câțiva petrecăreți au combinat alcoolul cu muzica la volum maxim.
Vă atașăm înregistrarea – filmată la ora 23:00, de la aproximativ 200 de metri distanță. Este filmat în plină noapte, dar muzica sună ca și cum ar fi dat volumul la maxim chiar sub balconul nostru!
Distracția s-a încheiat rapid după ce echipajul nostru a ajuns la fata locului, iar nota de plată a fost de 4.500 lei în amenzi.
Cum zona e mereu «pe playlist» pentru astfel de «concerte», monitorizarea va continua.
Până una-alta, hai să ridicăm nivelul bunului simț la maxim!“, a transmis Poliția Locală.
https://www.observatorbn.ro/wp-content/uploads/2025/03/petrecere-subcetate.mp4
The post Amendă pentru petrecăreți în zona Subcetate din Bistrița. „Zona e mereu pe playlist pentru astfel de concerte“ (VIDEO) first appeared on ObservatorBN.
Citeste mai mult