O femeie din satul Duleu, comuna Fârliug, a fost amendată cu 22.000 de lei pentru condițiile improprii în care își ținea animalele.
În vârstă de 55 de ani, femeia locuiește fără forme legale într-un imobil din satul Duleu. Sesizați din oficiu, polițiștii de la Biroul pentru Protecția Animalelor Caraș-Severin i-au făcut femeii o vizită ieri. Aici, polițiștii au găsit „peste 40 de animale, câini, măgari, capre, porci și pisici, care nu beneficiau de un adăpost corespunzător, hrană, apă suficiente și posibilitate de mișcare. Printre acestea, patru animale, trei capre și un porc, erau moarte”, informează Inspectoratul Județean de Poliție Caraș-Severin.
Animalele nu erau identificate și nu beneficiau de asistență medicală obligatorie. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat șase sancțiuni contravenționale, în valoare de 22.000 de lei.
IPJ Caraș-Severin reamintește cetățenilor că, pentru bunăstarea animalelor, este necesar să li se asigure acestora, în funcție de nevoile etologice, specie, rasă, sex, vârstă și categorie de producție următoarele: un adăpost corespunzător pentru a-i putea feri de eventualele intemperii (frig, ploaie, căldură excesivă); hrană și apă suficiente pentru a avea o creștere sănătoasă; posibilitatea de mișcare suficientă; îngrijire și atenție; asistență medicală, prin care se înțelege atât cea profilactică (deparazitare, vaccinare antirabică), cât și cea curativă (animalele pot avea unele boli, accidente care necesită consult medical de specialitate).
Animalele nu erau întreținute corespunzător
Animale ținute în mizerie și fără hrană corespunzătoare
Citeste mai mult