Amenzi de 61.000 de lei, după o razie în gara Brașov și Apața.
Razie de amploare în comuna Apața și în Gara Brașov, în zorii zilei. La acțiune au participat polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, Poliția Transporturi, precum și efective de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov și ai Grupării Mobile de Jandarmi Brașov. Polițiștii au legitimat peste 400 de persoane și au verificat în trafic peste 300 de vehicule, acordând o atenție deosebită căruțelor.
„În urma acestor controale desfășurate, au fost constatate 102 abateri contravenționale, fiind aplicate sancțiuni în valoare totală de 60.505 lei.
De asemenea, polițiștii au întocmit două dosare penale în cazul a doi conducători auto, care au fost surprinși în trafic conducând fără permis de conducere sau sub influența alcoolului”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.
Articolul Amenzi de 61.000 de lei, după o razie în gara Brașov și Apața apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult