Procurorii DNA au descins, ieri, în 18 locaţii din Craiova şi judeţul Dolj, la domiciliile unor persoane fizice şi la sediile a trei instituţii. Potrivit unor surse judiciare, printre instituţiile în cauză se numără Serviciul de Ambulanţă Dolj şi Spitalul Clinic Căi Ferate Craiova. Ancheta ar viza concursurile organizate pentru angajări în instituţii din sistemul de sănătate.
Anchetatorii au precizat că în acest dosar sunt cercetate fapte de corupţie ce ar fi fost comise de funcţionari publici, cu sprijinul unor complici.„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în cursul anului 2024, a unor infracțiuni de corupție de către funcționari publici și complici ai acestora. În cursul zilei de 31 octombrie 2024, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 18 locații situate în județul Dolj, din care trei sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice. În cauză procurorii beneficiază de sprijin din partea lucrătorilor din cadrul Direcției Generale Anticorupție și Grupării de Jandarmi Mobile Craiova”, au precizat procurorii DNA.
Ancheta ar viza modul în care au fost făcute o serie de angajări la Serviciul de Ambulanţă Dolj şi unele unităţi medicale. În dosar ar fi vizaţi membrii din comisiile de concurs pentru angajări, dar şi persoane din conducere. Managerul Serviciului de Ambulanţă Dolj şi cel al Spitalului Clinic Căi Ferate Craiova sunt soţ şi soţie.
Concursuri pentru angajări
Serviciul de Ambulanţă Dolj a organizat, anul acesta, mai multe concursuri pentru ocuparea unor posturi vacante. De exemplu, în martie, instituţia a anunţat organizarea a trei concursuri – unul pentru ocuparea a patru posturi de asistent medical generalist, altul pentru şase posturi de medic specialist şi unul pentru două posturi de asistent medical debutant. Pentru posturile de asistent debutant s-au înscris patru persoane, dintre care trei au fost respinse şi una admisă.La concursul pentru posturile de asistent medical au fost respinşi toţi cei patru candidaţi.Alte concursuri pentru angajări au fost organizate de instituţie în aprilie, mai, iunie, septembrie şi octombrie.
Pe pagina de internet a Spitalului Clinic Căi Ferate Craiova sunt anunţate, în octombrie, organizarea a două concursuri. Este vorba de unul pentru angajarea unui biolog debutant şi de altul pentru angajarea unui medic specialist gastroenterolog. Începând cu octombrie 2023, unitatea medicală a publicat mai multe anunţuri pentru achiziţia de prestări servicii medicale.
Citeste mai mult