Începând cu data de 01.11.2024, ora 09.00, Consiliul Local al Municipiului Reșița, cu sediul în P-ţa 1 Decembrie 1918, nr. 1A, anunță începerea procedurii de atribuire a douăzeci autorizații taxi, ce urmează a fi atribuite în condițiile Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, cu modificările și completările ulterioare. Numerele autorizațiilor taxi, pe număr de ordine, care vor fi atribuite sunt: 044, 063, 088, 093, 109, 111, 114, 142 153, 188, 222, 225, 233, 235, 236, 238, 239, 240, 241 și 242.
La procedura de atribuire vor putea participa numai societățile comerciale, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale sau întreprinderile familiale, care dețin mașini electrice și/sau Hybrid/Hybrid Plug-In (electric+alt carburant).
Data până la care se pot depune cererile de înscriere pentru participarea la procedură este de 30.12.2024, rezultatul atribuirii fiind anunțat în perioada 31.12.2024 ÷ 09.01.2025.
Dreptul de a participa în prima procedură de atribuire a autorizației taxi este asigurat pentru transportatorii autorizați înscriși în lista de așteptare pentru grupa operatorilor de transport taxi-persoane juridice și grupa independenților-persoane fizice autorizate, întreprinderi familiale, întreprinderi individuale, aceștia având prioritate, în baza dosarelor cu documentațiile necesare, actualizate.
Documentele necesare participării la atribuire sunt următoarele :
a) cerere de participare la procedura de atribuire;
b) declaraţie pe propria răspundere că deţine autorizaţie de transport valabilă;
c) copie a certificatului de înmatriculare şi a cărţii de identitate a autovehiculului deţinut în proprietate ori în temeiul unui contract de leasing sau declaraţia pe propria răspundere că deţine sau va deţine, în termen de maxim 6 luni, autovehicule, pe tipuri, în proprietate sau în temeiul unui contract de leasing, cu precizarea criteriilor de departajare pe care le îndeplineşte fiecare autovehicul pentru obţinerea punctajelor;
d) scrisoare de garanţie bancară în cuantum de 5% din valoarea cu care va fi achiziţionat fiecare autovehicul, pentru fiecare dintre acestea, în cazul în care transportatorul autorizat nu deţine autovehiculele necesare la data depunerii declaraţiei prevăzute la lit. b);
e) copie de pe certificatul de înregistrare la registrul comerţului ca transportatori autorizați din grupa operatorilor de transport- persoane juridice sau transportatatori autorizați din grupa independenților – persoane fizice autorizate, întreprinderi familiale, întreprinderi individuale (CUI);
f) copie după contractul de leasing, după caz (cu acceptul societății de leasing că mașina poate fi folosită în taximetrie);
g) copie de pe certificatul de competenţă profesională a „managerului de transport”- persoană fizică desemnată de întreprinderea sau societatea respectivă, să conducă permanent şi efectiv activităţile de transport ale întreprinderii sau societății respective; (actele de la lit. g÷i, sunt necesare la grupa operatorilor de transport-persoane juridice, grupa independenților-întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, iar cele de la lit. h și i, pentru PFA);
h) avizul medical şi avizul psihologic care atestă faptul că „managerul de transport” este apt pentru a ocupa o funcţie care concură la siguranţa circulaţiei pentru transport persoane, de asemenea pentru PFA, avizul medical și avizul psihologic (persoana respectivă este aptă pt transport persoane în regim de taxi). Termenul de valabilitate al acestora este de maxim 1 an de la data emiterii;
i) cazierul judiciar al „managerului de transport” sau a PFA;
j) cazierul fiscal al transportatorului (formular 504 – emis de Administrația Finanțelor Publice);
k) declaraţie pe propria răspundere a transportatorului că poate asigura spaţiile necesare pentru parcarea la domiciliu a autovehiculului cu care va desfăşura transportul în regim de taxi, spaţiu deţinut în proprietate sau în baza unui contract de închiriere (acte doveditoare);
l) declaraţie pe propria răspundere a transportatorului privind criteriile de departajare. Declaraţia va fi însoţită de actele doveditoare ale celor declarate;
m) document care să justifice valoarea investiţională(factură sau contract de vânzare-cumpărare) sau factura proformă, dacă autovehiculul va fi achiziţionat în leasing;
n) dacă transportatorul a mai desfășurat autorizat activitatea de transport în regim de taxi, documente care să justifice această perioadă.
Data la care va fi demarată procedura de eliberare a autorizațiilor taxi este 08.02.2025.
Criteriile de departajare și punctajele care se acordă, precum și condițiile care trebuie îndeplinite cumulativ sunt cele stabilite în capitolul IV din Anexa nr. 1 la H.C.L. nr. 14/2018, privind modificarea și completarea Anexei nr. 1 la HCL nr. 266/2016 privind aprobarea Regulamentului de organizare, funcționare și desfășurare a serviciului de transport în regim de taxi şi de închiriere pe raza Municipiului Reșița, cu modificările și completările ulterioare.
Informații suplimentare se pot obține de la Compartimentul pentru Transport și Siguranța Circulației (telefon 0255/210258) .
PRIMAR,
POPA IOAN
ARHITECT ȘEF,
JUNEA RĂDUȘ DAN CRISTIAN
ȘEF SERVICIU,
BURILEANU CORNELIA
Citeste mai mult