Agenţia Județeană pentru Plăţi și Inspecţie Socială Brașov a anunțat miercuri că asociațiile, fundațiile și cultele recunoscute în România pot depune documentația de solicitare a subvenției de la bugetul de stat, până la 30 octombrie 2024.
Cuantumul lunar al subvenţiei care se acordă de la bugetul de stat pentru o persoană asistată este de maximum 1.000 de lei/persoană, pentru serviciile sociale cu cazare, cu excepţia adăposturilor de noapte și de maximum 600 de lei/persoană, pentru serviciile sociale fără cazare, precum şi pentru adăposturile de noapte.
Cuantumul lunar al subvenţiei care se acordă de la bugetul de stat pentru o persoană asistată din cadrul serviciilor sociale care au caracter secundar sau auxiliar, care se încadrează în prevederile art.38 alin.(5) din Legea asistenței sociale nr. 292/2011, cu modificările și completările ulterioare este de maximum 400 de lei/persoană, pentru serviciile sociale cu cazare și de maximum 200 de lei/persoană, pentru serviciile sociale fără cazare.
Cuantumurile mai sus menționate nu se cumulează în cazul serviciilor sociale acordate complementar, potrivit planului individualizat de acordare a serviciilor, întocmit potrivit prevederilor art.46 din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
Articolul Asociațiile, fundațiile și cultele recunoscute pot solicita subvenții pentru anul 2025 apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult