Fenomenul medicamentelor falsificate este în creștere, iar acesta nu vizează doar medicamente scumpe, cum ar fi medicamentele pentru tratamentul cancerului, ci și medicamentele la mare căutare, cum ar fi cele pentru slăbit.
Medicamente falsificate pot fi medicamente false, care sunt concepute pentru a imita medicamentele reale, sau medicamente care nu respectă drepturile de proprietate intelectuală sau încalcă legea mărcilor.
Medicamentele falsificate arată adesea foarte asemănător cu medicamentele autentice, dar pot conține ingrediente de calitate proastă sau în doze greșite și chiar substanțe toxice sau substanțe care nu sunt înscrise pe etichetă. Deoarece nu au fost verificate în mod corespunzător pentru calitate, siguranță și eficacitate, așa cum este cerut de reglementările în vigoare, medicamentele falsificate prezintă un risc real pentru sănătate.
De ce se falsifică medicamentele?
Până la două miliarde de oameni din întreaga lume nu au acces la medicamentele necesare, vaccinuri și alte produse necesare îngrijirii sănătății, ceea ce creează un vid care este adesea umplut de produse falsificate, aflate sub standardul de calitate.
Medicamentele sunt falsificate pentru că există o cerere de cumpărare mai mare decât posibilitățile de producție sau pentru că prețul acestora este prea mare în farmacii și atunci oamenii caută soluții mai ieftine, dar care se dovedesc a fi periculoase și diferite față de medicamentul de care aveau nevoie. În regiunile unde accesul la medicamentele originale este limitat, fie din motive economice, fie din cauza distribuției ineficiente, falsificatorii pot umple acest gol cu produse falsificate.
Nicio țară nu rămâne neatinsă de această problemă, rapoartele arătând că s-au descoperit medicamente falsificate în toate regiunile lumii, iar mai mult de unul din zece medicamente din țările cu venituri mici și medii sunt estimate a fi falsificate.
Ce putem face?
Pentru a evita achiziționarea unor medicamente sau suplimente alimentare ce prezintă riscul de a fi falsificate, cumpărarea acestora se va realiza întotdeauna din surse de încredere, autorizate. Astfel, medicamentele se pot cumpăra din farmacii fizice, iar cele care nu necesită prescripție medicală, din farmacii fizice, dar și din cele online. Suplimentele alimentare pot fi și ele achiziționate din farmacii fizice și on-line, dar și din drogherii.
Un medicament achiziționat din aceste locații prezintă garanția originalității deoarece toate produsele comercializate în farmacii și drogherii sunt însoțite de declarații de conformitate și li se poate urmări traseul de la producția în fabrică, până la rafturile farmaciei sau drogheriei.
Farmaciștii trebuie să se asigure că medicamentele dispuse în farmacie sunt însoțite de documentația adecvată, inclusiv autorizațiile de comercializare și certificatele de calitate. Verificarea acestor documente este crucială pentru prevenirea distribuției de medicamente falsificate.
Farmaciștii sunt instruiți să recunoască caracteristicile fizice ale medicamentelor, inclusiv aspectul, ambalajul, etichetele și folosesc aplicații prin care scanează codurile de bare ale medicamentelor, confirmând astfel ultimul pas pe traseul producător-distribuitor-farmacie-pacient.
CITEȘTE ȘI: Un test de salivă ar putea să dezvăluie cât mai avem de trăit
Achiziționarea medicamentelor de pe site-urile dedicate comerțului on-line sau de pe rețelele de socializare este periculoasă nu doar prin prisma cumpărării de medicamente neconforme, falsificate. În cadrul farmaciilor și drogheriilor, medicamentele sunt păstrate în condiții de siguranță și de temperatură ce nu pot fi garantate atunci când se achiziționăm medicamente din surse neautorizate.
Vânzarea medicamentelor de către unități non-farmaceutice sau persoane este ilegală, comercializarea medicamentelor fiind obligatoriu a fi efectuată prin farmacii.
Valentina Ghimpău
Sănătate de la Dr. Farmacist primar,
Vă mulțumesc că m-ați citit iar!
Citeste mai mult