Sala de atletism „Ioan Soter” din cadrul Complexului Sportiv Național „Lia Manoliu” din București a găzduit în weekend întrecerile din Cupa României la atletism Indoor Seniori. Clubul CS Universitatea Craiova a fost reprezentat la competiţie de către Constantin Deaconescu, tânărul atlet care a reuşit să performeze şi să obţină rezultate excelente.
Sportivul craiovean Constantin Deaconescu (junior 1) a ocupat poziția a doua în proba 1500 m, cu timpul de 3.53.25, nou record personal indoor, devenind astfel cel mai bun atlet din România la categoria Tineret și Juniori Mari (U23, U20). De menţionat că el ocupă locul 18 la nivel european la categoria U20.
În proba de 800 m din cadrul aceleiași competiții, Constantin Deaconescu și-a realizat un Personal Best de 1.54.22, cel mai bun timp la categoria U20 din România.
Sportivul clubului CSU Craiova urmează să reprezinte România la Balcaniada de sală ce se va desfășura, pe 8 februarie, în Asics Arena din Sofia (Bulgaria).
„Ce poate fi mai frumos decât să-ţi cânte imnul naţional pe podium!“
Contactat de GdS, Constantin Deaconescu a vorbit despre reuşitele sale de la Bucureşti şi a mărturisit că şi-ar dori un loc pe podium la Balcaniada de la Sofia, din finalul săptămânii.
„Sunt mulţumit de rezultat. Timpul a fost mai bun cu cinci secunde faţă de cel precedent. Sper ca pe parcurs să-l îmbunătăţesc, chiar şi la Balcaniadă, unde voi merge la finalul săptămânii, precum şi la celelalte competiţii care vor urma în ţară. Nu-mi făcusem planuri înainte de Cupă, nu mă gândeam la podium. Am plecat cu gândul de a face un timp bun, să mă simt bine, să nu mă accidentez. Am reuşit, totodată, un Personal Best în sală la 800 m, o reuşită de care mă bucur. Vineri voi pleca în Bulgaria, la această Balcaniadă.
Va fi mai greu din prisma emoţiilor din primul rând, pentru că este o competiţie internaţională, mare. Vreau să trag tare, să scot un timp bun, dacă se poate să mă clasez şi pe podium. Ce poate fi mai frumos decât să-ţi cânte imnul naţional pe podium…Mi-am propus să fiu pe podium, nu vreau să pun şi mai multă presiune pe mine. Clar, îmi doresc să termin pe primul loc, bineînţeles, dar va conta randamentul din ziua respectivă, starea mea de spirit etc. Îmi doresc să fac o cursă bună, fără accidentări şi, dacă se poate cu un loc pe podium“, a spus Constantin Deaconescu.
Citeşte şi: Baschet / SCMU Craiova a pierdut greu la Braşov! Urmează un meci de „foc“ cu Tg. Mureş
Citeste mai mult