Luni, 4 noiembrie 2024, în cadrul unei ședințe extraordinare, au fost aleși cei doi vicepreședinți ai Consiliului Județean Galați. Este vorba despre Doina Cucu și Mitică Sandu. De altfel, a fost desemnat și county managerul Consiliului Județean în persoana Cameliei Epure.
“Continuăm împreună, continuăm cu aceeași echipă de vicepreședinți. Doamna Doina Cucu și domnul Mitică Sandu au arătat deja ceea ce pot face pentru binele județului nostru. Și pot multe lucruri. De altfel, am desemnat și county managerul Consiliului Județean în persoana Cameliei Epure. De aceea, mă bucur mult că am reușit să păstrăm echipa. Am lucrat foarte bine cu toți trei în mandatul precedent și știu că sunt profesioniști, ambițioși și extrem de muncitori. Și e mult de muncă, pentru că avem foarte multe proiecte de finalizat și de pregătit noile investiții ale Galațiului. Îi felicit și le urez mult succes”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Tot astăzi au depus jurământul și patru consilieri: Sandu Vali–Viorel (PSD), Banciog Petrică (PNL), Totolici Genica (PNL), Vreme Șerban (AUR).
De asemenea, au fost constituite și comisiile de specialitate după cum urmează:
Comisia de specialitate nr. 1 – Comisia buget–finanţe, strategii, studii şi prognoză economico-socială
1. Stan Ionel (PSD)
2. Grosu Elena (PSD)
3. Chiriac Elena–Corina (PSD)
4. Patea Carmen (PSD)
5. Ghiorghe Aurelian–Cristinel (PSD)
6. Dima Cristian (PNL)
7. Toniță Marian (AUR)
Comisia de specialitate nr. 2 – Comisia pentru promovarea programelor integrate de dezvoltare partenerială locală, judeţeană, regională şi europeană
1. Stanciu Silvius (PSD)
2. Petcu Marian–Anton (PSD)
3. Gavrilă Alexandru–Daniel (PSD)
4. Banciog Petrică (PNL)
5. Totolici Genica (PNL)
Comisia de specialitate nr. 3 – Comisia pentru dezvoltare urbană şi rurală, agricultură, conservarea şi protecţia mediului şi de servicii publice
1. Cîmpanu Tudor (PSD)
2. Drăguș Iulia (PSD)
3. Palade Cezar–Alexandru (PSD)
4. Sorocoleț Ilieana (PNL)
5. Vreme Șerban (AUR)
Comisia de specialitate nr. 4 – Comisia pentru asistenţă şi protecţie socială, învăţământ, sănătate, cultură, activităţi ştiinţifice, sportive şi de agrement
1. Paraschiv Mirela–Magda (PSD)
2. Ișfan Dumitru (PSD)
3. Brădeanu Andrei–Vlad (PSD)
4. Brînzan Gina (PNL)
5. Antofi Eugenia–Simona (PNL)
Comisia de specialitate nr. 5 – Comisia juridică, pentru administraţie publică locală, de respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, de cooperare interinstituţională
1. Adumitroaiei Răzvan–Ionuţ (PSD)
2. Drăgan Ana–Raluca (PSD)
3. Sandu Vali–Viorel (PSD)
4. Silion Gabriel–Mihăiţă (PSD)
5. Radu Valentin (PNL)
Comisia de specialitate nr. 6 – Comisia de analiză privind administrarea şi gestionarea patrimoniului, investiţii, lucrări publice şi de refacere a monumentelor istorice şi de arhitectură
1. Rusu Georgiana–Iuliana (PSD)
2. Neagu Diana (PSD)
3. Apostu Adrian–Cosmin (PSD)
4. Manoliu Tiberiu–Codruţ (PNL)
5. Supleant (reprezentant AUR)The post Au fost aleși vicepreședinții Consiliului Județean Galați first appeared on PresaGalați.ro.
Citeste mai mult