Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Adrian Veștea, a mărit lista localităților care vor beneficia de construirea de locuințe sociale în perioada 2024 – 2027, introducând mai mulți beneficiari, inclusiv localități din județul Olt, printre acestea numărându-se și comuna Movileni.
Completarea a fost făcută recent printr-un ordin de ministru care a modificat Ordinul ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației nr. 1391/2024, privind aprobarea listei obiectivelor de investiții și sumelor alocale acestora pentru finanțarea Programului multianual de construcții locuințe sociale și de necesitate, în perioada 2024 – 2027.
Pe listă figurează, acum, trei orașe și mai multe comune din Olt, respectiv localitățile Radomirești, Potcoava, Sâmburești, Cârlogani, Balș, Movileni, Redea și Scornicești.
Primarul din Movileni, Ion Sorin Toma, spune că proiectul depus de administrația sa prevede construirea a 12 locuințe sociale, dar că astfel de proiecte vor mai fi depuse, pentru că localitatea are nevoie de mai multe astfel de locuințe, pentru tineri.
„Ne preocupă soarta tinerilor noștri, a familiilor tinere, și avem în vederea să mai depunem astfel de proiecte pentru atragerea de finanțare. În primă fază, vom construi 12 locuințe sociale, dar nevoia este mai mare, pentru că avem mulți tineri care sunt nevoiți să stea cu părinții. Este o provocare pentru noi să soluționăm acest capitol și o vom face”, a declarat primarul din Movileni.
Radomirești va avea la dispoziție 6.077.098,86 lei lei (pentru construirea a 12 locuințe sociale), Poctoava – 6.312.010,83 lei (12 locuințe), Sâmburești – 6.324.148,83 lei (12 locuințe), Cârlogani – 10.600.265,86 lei (20 locuințe), Balș (etapa a doua) 15.440.147,29 lei, (24 locuințe), Movileni – 7.086.950,62 lei (12 locuințe), Redea – 7.086.641,22 lei (12 locuințe) și Scornicești – 7.087.426,62 lei (12 locuințe).
Citeste mai mult