Finanțarea de 1,8 milioane de lei, obținută de la Ministerul Sănătății pentru unitatea medicală de pe Valea Bistrei, s-a pierdut. Se caută vinovații, se cer explicații!
Fostul primar din Oțelu Roșu, social-democratul Luca Mălăiescu, actualmente senator de Caraș-Severin, a reușit să obțină, în martie anul trecut, o finanțare consistentă de la Ministerul Sănătății pentru lucrări de reparații și modernizări la spitalul din oraș.
Suma de 1,8 milioane de lei urma să fie cheltuită, în cea mai mare parte, pe anveloparea termică a clădirii și schimbarea acoperișului, dar și pe reabilitarea a două lifturi, înlocuirea tabloului electric principal și a ușilor și ferestrelor din partea din spate a unității medicale. Nimic din toate acestea nu s-au realizat însă, iar banii obținuți s-au pierdut, pentru că lucrările trebuiau finalizate până în 31 decembrie 2024.
Grigore Goja, care din postura de viceprimar a preluat atribuțiile de primar după plecarea lui Mălăiescu în Parlamentul României, a spus, la Express Live, că va radiografia situația pentru a identifica eventuali vinovați, dar mai ales pentru a căuta posibilitatea unei noi surse de finanțare.
„Situația aș zice că este dezastruoasă, pentru că nu s-au putut accesa banii din cauză că nu au reușit să țină o licitație în termenii stabiliți de către finanțator și beneficiar. Eu nu am apucat încă să fac o analiză a ceea ce s-a întâmplat acolo, dar, din punctul acesta de vedere, este un dezastru. Fiecare leu pe care l-ai avut alocat, că nu l-ai avut neapărat în desagă, și l-ai pierdut dintr-un motiv sau altul, comportă niște măsuri ulterioare. Nu zic sancțiuni sau căderi de capete, dar analiza trebuie făcută la sânge, pentru a vedea ce s-a întâmplat. Ceea ce pot să vă spun este că licitația s-a ținut. Dar s-a ținut luna aceasta, în 2025, iar până la finalul lui 2024 trebuia implementat proiectul despre care vorbim. Faptul că s-a ținut în ianuarie, ea s-a ținut cu clauză suspensivă, adică fără finanțare. Finanțarea trebuie găsită din nou, ceea ce vom încerca să și facem”, a comentat Grigore Goja.
Alin Mihăescu, managerul Spitalului Orășenesc Oțelu Roșu, a oferit o explicație pentru ratarea acestei finanțări. Potrivit acestuia, inițial, Primăria a fost cea care și-a asumat întocmirea întregii documentații, contractarea proiectantului și organizarea licitației pentru execuția lucrărilor. La un moment dat, întreaga responsabilitate a fost transferată conducerii spitalului, pe motiv că „așa ar fi mai bine”.
Managerul Mihăescu precizează însă că timpul rămas la dispoziție a fost insuficient finalizării documentației pentru scoaterea la licitație a lucrărilor.
„Credeți-mă, am încercat! Lucrurile pot părea altfel din exterior, dar acesta este adevărul. Documentul de la Ministerul Sănătății a venit în martie. Primăria și-a asumat, inițial, că întocmește proiectul tehnic. A durat o perioadă de vreo trei luni, aprilie, mai, iunie, în care nu s-a făcut nimic. Eu am chemat pe cineva să vadă, să măsoare, a făcut niște calcule estimative și le-am prezentat la Primărie. Ca să avem o bază, să plecăm de la ceva. Cei de la Primărie au ales un alt proiectant. S-a apucat de treabă, dar s-au produs niște discuții, în urma cărora Primăria a spus că ar fi mai bine să susținem noi toate demersurile cu proiectul și licitația. În luna iulie, ne-am trezit cu un proiect tehnic în brațe”, a explicat Mihăescu.
Problema este că proiectul tehnic a prezentat deficiențe, după cum adaugă managerul spitalului. Asta ar fi întârziat și mai mult scoaterea la licitație a execuției lucrării într-un timp rezonabil pentru ca aceasta să se și încheie până la final de 2024.
„Noi am adus la cunoștința Primăriei deficiențele din proiect. Au fost două ședințe mixte între reprezentanții spitalului, domnul primar și proiectant. Am avut o colaborare greoaie cu proiectantul, de ce să nu recunoaștem. E drept că și plata către acesta s-a făcut destul de târziu, pe undeva prin septembrie, și aceea doar parțial. Ne-am dorit foarte mult și am insistat să facem acest proiect, dar au fost lucruri obiective care nu au ținut de noi. Nu puteam să grăbim lucrurile mai mult de atât. Nu știu dacă vom mai primi alți bani de la minister pentru acest proiect”, a conchis Alin Mihăescu.
FOTO: ARHIVĂ
Citeste mai mult