Bărbat arestat după ce a împușcat un câine, în Holbav. Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au dispus reținerea unei persoane în dosarul penal întocmit pentru săvârsirea infracțiunilor de uzul de armă fără drept și uciderea animalelor, cu intenție, fără drept, după ce aceasta ar fi împușcat un câine, în localitatea Holbav.
La data de 9 noiembrie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Zărnești au fost sesizați, printr-un apel de urgență, cu privire la faptul că o persoană ar fi auzit în preajma localității focuri de armă.
Față de această sesizare, au fost demarate investigații operative de către polițiștii specializați din cadrul Serviciului Criminalistic și cei ai Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, care au dus la clarificarea stării de fapt. Astfel, s-a stabilit faptul că, la aceeași dată, un bărbat de 23 de ani, din localitatea Holbav, care detinea legal o armă letală, ar fi împușcat, cu intenție și fără a avea acest drept, un câine, care se afla într-o zonă deschisă din zona localității.
În baza materialului probator administrat până la acest moment, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 ore față de persoana bănuită de săvârșirea actului și introducerea sa în Centrul de Reținere si arestare Preventivă al I.P.J. Brașov.
În continuare, aspectele descrise sunt cercetate în cadrul dosarului penal, întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „uzul de armă fără drept” și „uciderea animalelor, cu intenție, fără drept”, cercetări desfășurate sub coordonarea unui procuror desemnat din cadrul unitătii de parchet competente, la finalizarea cărora vor fi dispuse măsurile legale.
Articolul Bărbat arestat după ce a împușcat un câine, în Holbav apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult