Vineri seara, în jurul orei 21.50, B. Cristian, de 40 ani, se deplasa pe un drum comunal din Putna conducând un motocultor, iar la un moment dat a intrat cu acesta într-un șant de pe marginea drumului, fiind rănit.
Bărbatul a fost preluat de către echipajul de ambulanță, acesta suferind leziuni la nivelul capului, pieptului și a membrului inferior drept, fiind transportat pentru ingrijiri medicale de specialitate la Spitalul Municipal Rădăuți unde a fost diagnosticat cu Politraumă prin accident rutier și fractură gleznă dreaptă.
El nu a putut fi testat cu aparatul alcooltest datorită leziunilor pulmonare suferite în urma accidentului, însă cu acordul său, i-au fost prelevate în vederea stabilirii alcoolemiei, 2 mostre de sânge.
Fiind verificat în bazele de date ale Poliției Române acesta figurează cu dreptul de a conduce REȚINUT.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul cu permisul suspendat, conducerea unui vehicul neânmatriculat/neînregistrat și vătămare corporală din culpă.
The post Bărbat cu permisul reținut, rănit grav după ce s-a răsturnat cu un tractor la Putna appeared first on Obiectiv de Suceava.
Citeste mai mult