La data de 6 iulie, în jurul orei 19.00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Satu Mare, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Constantin Brâncoveanu din municipiu, au efectuat semnale de oprire unui bărbat de 39 de ani, care se afla la volanul unui autoturism.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul ar prezenta suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Totodată, bărbatul a fost supus unei testări rapide cu aparatul drugtest, fiind indicat un rezultat pozitiv pentru substanța denumită cocaină.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Sursa: IPJ Satu MareThe post Bărbat cu permisul suspendat, oprit de polițiști în trafic. A fost testat pozitiv pentru cocaină first appeared on PortalSM.ro – Stiri Satu Mare.
Citeste mai mult