Un bărbat de 44 de ani a fost reținut de polițiștii din Hunedoara pentru instigare, după ce ar fi postat în mediul online materiale cu caracter amenințător la adresa unor „persoane publice”.
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au reținut un bărbat de 44 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de instigare publică, a anunțat vineri IPJ Hunedoara.
Cercetările făcute au arătat că bărbatul, domiciliat în comuna Baru Mare, ar fi postat pe un cont de socializare două materiale cu caracter amenințător, de natură a-i îndemna la acte de violență pe cei care le vizualizează. Mesajele ar fi vizat persoane din spațiul public.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de instigarea publică, dosarul fiind înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hațeg.
În urma unor percheziții făcute joi, s-au obținut probe și mijloace materiale de probă relevante pentru cauză, bărbatul fiind reținut pentru 24 de ore.
Citeste mai mult