Polițiștii din Corabia, sub supravegherea unui procuror, au reținut, ieri, un bărbat de 44 de ani, cercetat pentru încălcarea ordinului de protecție provizoriu, distrugere și amenințare, după ce și-a terorozat mătușa.
În fapt, ieri, în jurul orei 14:00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt au fost sesizați, prin apel 112, de către o femeie, din orașul Corabia, cu privire la faptul că nepotul său provoacă scandal la locuința comună.
„La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției orașului Corabia, care, din primele verificări, au stabilit faptul că, pe fondul unor discuții contradictorii, un bărbat de 44 de ani, ar fi provocat scandal și i-ar fi adresat injurii mătușii sale, în vârstă de 70 de ani, în timp ce se aflau la locuința comună”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Claudiu Șerban.
În cauză, pentru protejarea victimei, polițiștii au emis împotriva bărbatului un ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile.
Ulterior, în cursul aceleiași zile, în jurul orei 18:30, polițiștii au fost sesizați de către femeia de 70 de ani, cu privire la faptul că nepotul acesteia ar fi încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu.
„În urma deplasării la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul s-ar fi deplasat la locuință, unde ar fi distrus geamul de la ușa ce acces în imobil și ar fi amenințat-o cu acte de violență pe mătușa sa, încălcând astfel prevederile ordinului de protecție provizoriu”, a precizat reprezentantul IPJ Olt.
În cauză, pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție provizoriu, distrugere și amenințare, cercetările fiind continuate pentru documentarea activității infracționale și dispunerea măsurilor legale.
În urma probatoriului administrat, ieri, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia, pe numele bărbatului a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
Anchetatorii fac precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de pocedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Articolul Bărbat din Olt, reținut după ce și-a terorizat mătușa, încălcând și un ordin de protecție provizoriu apare prima dată în Olt Alert.
Citeste mai mult