Polițiștii timișoreni au fost sesizați sâmbătă, prin apel la 112, cu privire la faptul că în zona bulevardului Vasile Pârvan, în râul Bega, se află trupul unui bărbat.
La fața locului, agenții au constatat că cele sesizate se confirmă.
„La fața locului s-au deplasat și pompierii care au scos din apele râului Bega trupul unui bărbat în vârstă de 76 de ani, ulterior medicul de pe echipajul SMURD constatând din nefericire decesul bărbatului. Din primele verificări, trupul neînsuflețit nu prezenta urme de violență.”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă. Ei continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor în care s-a produs incidentul.
Foto: arhivă
Citeste mai mult