Echipa masculină de baschet SCMU Craiova va disputa sâmbătă, de la ora 18.00, un nou meci interesant din cadrul Ligii Naţionale. Formaţia olteană va întâlni, în deplasare, echipa Dinamo Bucureşti, într-un duel din cadrul etapei cu numărul 17.
SCMU Craiova nu se află în cel mai bun moment al ei în campionat, afându-se pe locul nouă în acest moment, primul sub linia de play-off. Oltenii au cedat runda trecută la Rapid, scor 75-56 şi astfel au ajuns la 7 victorii şi 9 înfrângeri. Acum, alb-albaştrii vor încerca să recupereze câteva puncte şi să se impună pe terenul unei alte rivale, Dinamo. De asemenea, gruparea bucureşteană se află într-o situaţie uşor asemănătoare Craiovei, doar că au înregistrat doar şase succese în campionat.
Craiova şi Dinamo s-au mai întâlnit de două ori în acest sezon. În ambele partide, disputate la Craiova, oltenii s-au impus. A fost 71-70 în campionat, respectiv 78-77 în Cupa României.
VEZI VIDEO CU DECLARAȚIILE DINAINTEA MECIULUI!
Citeşte şi: Victor Cornea: „Am încredere că putem face un plan bun pentru meciul următor!“
Citeste mai mult