Cel puţin 62 de persoane, printre care şi patru copii, au murit în urma viiturilor care au lovit regiunea Valencia, din estul ţării, după ploile torenţiale cauzate de furtuna Dana, care au lăsat drumuri şi oraşe sub apă.
Alte zeci de persoane sunt dispărute după ce ploile torenţiale au provocat viituri catastrofale.
Autorităţile vorbesc despre inundaţii fără precedent, iar oamenii prinşi în mijlocul furtunii povestesc scene înfiorătoare. Mulţi dintre cei surprinşi de puhoaie au cerut ajutorul prin intermediul reţelelor de socializare, al prietenilor și prin orice mijloace pe care le-au avut la dispoziție, având în vedere imposibilitatea de a contacta 112 din cauza prăbușirii liniilor de telefonie.
Ploile torenţiale vor continua până joi
Meteorologii spanioli mențin alerta roșie, estimând că precipitațiile extreme vor continua până joi.
Sudul şi estul Spaniei sunt sub ape, după ce ploile torenţiale au adus inundaţii catastrofale. În unele zone, au căzut şi 400 de litri de precipitaţii pe metrul pătrat. Sub urgia naturii, mai mulţi oameni au murit.
Cel puţin 40 de drumuri din Valencia au fost închise, inclusiv autostrăzi. În tot acest timp, pe străzi s-au dezlănţuit haosul. Autoturismele au părut de jucărie în faţa puhoaielor. Unii şoferi au rămas blocaţi în vehicule.
Autorităţile vorbesc despre o situaţie fără precedent
„Putem confirma că au fost deja găsite cadavre”, a declarat Carlos Mazon în faţa reprezentanţilor presei, adăugând că autorităţile nu pot oferi mai multe detalii până când familiile nu vor fi informate.
„Ne confruntăm cu o situaţie fără precedent, pe care nimeni nu a mai văzut-o până acum”, a adăugat preşedintele regiunii.
Autorităţile spaniole indicaseră marţi că şapte persoane erau date dispărute, dintre care una în L’Alcúdia, în regiunea Valencia, şi şase la Letur, în provincia vecină Albacete (regiunea Castilla-La Mancha), unde o viitură bruscă a invadat străzile, a luat cu ea mai multe maşini şi a inundat clădiri, potrivit imaginilor difuzate de televiziunile spaniole.
„Urmăresc cu îngrijorare informaţiile despre persoanele dispărute şi pagubele cauzate de furtună în ultimele ore”, a scris prim-ministrul Pedro Sanchez pe reţeaua de socializare X, îndemnând populaţia să urmeze recomandările autorităţilor. „Fiţi foarte prudenţi şi evitaţi deplasările inutile”, a adăugat el.
Carlos Mazon, preşedintele regiunii Valencia, a declarat într-o conferinţă de presă că unele persoane au rămas izolate în zone inaccesibile.
Furtuna Dana a devastat Spania
În Letur, lângă Sierra de Segura, 30 de persoane au rămas blocate după ce râul care străbate orașul a ieșit din matcă. Autoritățile au folosit elicoptere pentru a salva unii locuitori din casele lor.
Posturile de radio și televiziune au primit sute de apeluri de ajutor de la persoane blocate în zonele inundate sau care își căutau apropiații, deoarece serviciile de urgență nu au putut ajunge în toate localitățile afectate. Transporturile au fost afectate grav de inundații.
Un tren de mare viteză cu aproape 300 de persoane la bord a deraiat lângă Malaga, dar autoritățile au declarat că nimeni nu a fost rănit. Liniile feroviare din alte zone au fost, de asemenea, afectate. Douăsprezece zboruri care trebuiau să aterizeze pe aeroportul din Valencia au fost deviate către alte oraşe din Spania din cauza ploilor abundente şi a vânturilor violente, a indicat operatorul aeroportuar spaniol AENA. Alte zece zboruri care trebuiau să decoleze sau să aterizeze pe aeroport au fost anulate.
#tdi_1 .td-doubleSlider-2 .td-item1 {
background: url(https://www.gds.ro/wp-content/uploads/2024/10/spania-inundatii-160×120.webp) 0 0 no-repeat;
}
#tdi_1 .td-doubleSlider-2 .td-item2 {
background: url(https://www.gds.ro/wp-content/uploads/2024/10/s0-160×120.webp) 0 0 no-repeat;
}
#tdi_1 .td-doubleSlider-2 .td-item3 {
background: url(https://www.gds.ro/wp-content/uploads/2024/10/spania0-160×120.webp) 0 0 no-repeat;
}
#tdi_1 .td-doubleSlider-2 .td-item4 {
background: url(https://www.gds.ro/wp-content/uploads/2024/10/spania2-160×120.webp) 0 0 no-repeat;
}
#tdi_1 .td-doubleSlider-2 .td-item5 {
background: url(https://www.gds.ro/wp-content/uploads/2024/10/spania02-160×120.webp) 0 0 no-repeat;
}
#tdi_1 .td-doubleSlider-2 .td-item6 {
background: url(https://www.gds.ro/wp-content/uploads/2024/10/spania1-160×120.webp) 0 0 no-repeat;
}
#tdi_1 .td-doubleSlider-2 .td-item7 {
background: url(https://www.gds.ro/wp-content/uploads/2024/10/spania3-160×120.webp) 0 0 no-repeat;
}
#tdi_1 .td-doubleSlider-2 .td-item8 {
background: url(https://www.gds.ro/wp-content/uploads/2024/10/spania5-160×120.webp) 0 0 no-repeat;
}
#tdi_1 .td-doubleSlider-2 .td-item9 {
background: url(https://www.gds.ro/wp-content/uploads/2024/10/spania6-160×120.webp) 0 0 no-repeat;
}
#tdi_1 .td-doubleSlider-2 .td-item10 {
background: url(https://www.gds.ro/wp-content/uploads/2024/10/spania7-160×120.jpg) 0 0 no-repeat;
}
#tdi_1 .td-doubleSlider-2 .td-item11 {
background: url(https://www.gds.ro/wp-content/uploads/2024/10/spania9-160×120.jpg) 0 0 no-repeat;
}
#tdi_1 .td-doubleSlider-2 .td-item12 {
background: url(https://www.gds.ro/wp-content/uploads/2024/10/spania10-160×120.jpg) 0 0 no-repeat;
}
#tdi_1 .td-doubleSlider-2 .td-item13 {
background: url(https://www.gds.ro/wp-content/uploads/2024/10/spania11-160×120.jpg) 0 0 no-repeat;
}
1 de 13
Citeşte şi: Bărbaţi arestaţi după ce au pierdut bani la barbut şi i-au jefuit pe cei care câştigaseră
Citeste mai mult