Doi bărbați din Timiș au fost reţinuți de polițiști pentru braconaj cinegetic, uz ilegal de armă letală, omisiunea sesizării și sustragerea sau distrugerea de probe.
În 28 octombrie, unul dintre suspecți ar fi recoltat fără drept un exemplar de cerb carpatin de pe un fond de vânătoare aflat în localitatea Brestovăț. Paznicul de vânătoare nu a sesizat autoritățile.
„În urma cercetărilor efectuate, la data de 29.10.2024, polițiștii au reușit depistarea și identificarea persoanei bănuite de comiterea faptei, respectiv un bărbat în vârstă de 43 de ani. Totodată, de la acesta a fost identificată și ridicată în vederea continuării cercetărilor arma de vânătoare folosită la săvârșirea faptei. În urma consolidării probatoriului administrat în cauză s-a constatat faptul că un alt bărbat în vârstă de 64 de ani în calitate de paznic de vânătoare nu ar fi sesizat autoritățile competente cu privire la săvârșirea faptei de braconaj cinegetic, precum și faptul că acesta nu a predat instituției abilitate autorizația de vânătoare individuală a bărbatului care ar fi comis fapta de braconaj”, a transmis IPJ Timiș.
Cei 2 bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Timiș.
Citeste mai mult