Brașovenii, dezamăgiți de artificiile „invizibile” din Piața Sfatului trase de la Turnul Alb.
Spectacolul de artificii organizat de Primăria Brașov cu ocazia Revelionului 2025, în valoare de 79.999 lei cu TVA, a fost umbrit – la propriu și la figurat – de condițiile meteorologice.
Miile de brașoveni adunați în Piața Sfatului pentru a celebra trecerea dintre ani nu au putut vedea spectacolul pirotehnic care urma să fie lansat de la Turnul Alb, din cauza ceții dense. Show-ul, contractat de Primărie cu firma AFV Media Serv SRL din București, trebuia să dureze 12 minute și să includă cel puțin 50 de efecte pirotehnice, precum jerbe, vulcani, comete, palmieri, sălcii plângătoare și ploi de stele.
Din păcate, plafonul jos de ceață a făcut ca efectele luminoase, planificate la înălțimi între 50 și 250 de metri, să fie aproape complet invizibile.
Brașovenii prezenți au fost nevoiți să se mulțumească cu spectacolul de lasere organizat simultan și cu artificiile și steluțele aduse de acasă de către unii dintre ei.
La aceasta s-a adăugat numărătoarea inversă desincronizată a primarului George Scripcaru care a început și s-a terminat cu circa 3 secunde mai devreme față de numărătoarea digitală afișată pe scenă.
Organizatorii nu au oferit încă explicații oficiale cu privire la oportunitatea desfășurării spectacolului în condițiile meteorologice nefavorabile și cât de justificată a fost cheltuirea unei asemenea sume în aceste condiții.
Articolul Brașovenii, dezamăgiți de artificiile „invizibile” din Piața Sfatului apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult