Braşovul, cel mai accesibil oraș din ţară din punct de vedere al transportului în comun. Asta, conform indexului T.R.A.I. Brașovul este urmat de Târgoviște și Sibiu. La polul opus, se situează orașele Călărași, Alexandria și Drobeta-Turnu Severin .
Indexul T.R.A.I. integrează atât informații obiective, obținute din surse precum Google Traffic, Google Places, Airly și Storia, cât și perspective subiective ale locuitorilor din zonele incluse în platformă. Printre indicatorii subiectivi evaluați se numără „Transportul în comun”, care centralizează răspunsurile locuitorilor la întrebarea „Ai suficiente mijloace de transport în comun în apropiere?”. Cu cât scorul este mai ridicat, cu atât este mai ușor accesibil transportul în comun.
Conform percepțiilor locuitorilor, orașul Brașov ocupă prima poziție în clasament, cu un scor de 84,6, fiind considerat în acest moment cel mai accesibil oraș din perspectiva transportului în comun. Târgoviște, cu un scor de 83,2, urmează îndeaproape, locuitorii fiind, de asemenea, mulțumiți de accesul la sistemul de transport în comun. Pe locul trei se află Sibiul, cu un scor de 83 de puncte, urmat de București, cu 81,5 puncte, care, deși este unul dintre cele mai aglomerate orașe, beneficiază de o rețea extinsă de transport public.
În 2024, percepția asupra accesibilității mijloacelor de transport în comun a variat în cele mai mari orașe din România. Analizând cele mai mari cinci orașe din țară, se observă că în București scorul T.R.A.I. a crescut ușor, de la 81,4 puncte în 2023 la 82 puncte în 2024, sugerând că investițiile în infrastructură au avut un impact pozitiv. Timișoara a înregistrat, de asemenea, o creștere, de la 76 puncte în 2023 la 76,9 puncte în 2024, semn al unei ușoare îmbunătățiri în percepția publică.
În contrast, Cluj-Napoca a avut o scădere de la 79,6 puncte în 2023 la 77,9 puncte în 2024, indicând o posibilă suprasolicitare a rețelei de transport. Constanța a avut o scădere semnificativă, de la 78,3 puncte în 2023 la 75,2 puncte în 2024, reflectând o deteriorare a percepției locuitorilor. Cea mai mare scădere din cele cinci orașe analizate a fost înregistrată în Iași, unde scorul T.R.A.I. a coborât de la 81,4 puncte în 2023 la 77,5 puncte în 2024, semnalând schimbări semnificative legate de percepția locuitorilor față de accesibilitatea transportului public
Articolul Braşovul, cel mai accesibil oraș din ţară din punct de vedere al transportului în comun apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult