Cadavrul unui bărbat a fost descoperit, miercuri după masa, într-un canal de colectare a apelor pluviale într-o comună de lângă Timișoara. Se vor face teste AND pentru a-l identifica.
Descoperirea a fost făcută pe strada Paulina din localitatea Moșnița Nouă. Trupul este în stare avansată de putrefacție și a fost preluat de specialiștii de la Medicină Legală.
„Trupul bărbatului a fost transportat la Institutul de Medicină Legală Timișoara, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului. Cercetările continuă în acest caz, în cadrul unui dosar penal de ucidere din culpă”, a transmis IPJ Timiș.
Din primele informații, se pare că trupul era de mai multe zile în canal și nu ar fi vorba despre un om al străzii.
Citeste mai mult