Călin Dobra, primarul care își va intra luna viitoare în atribuții, a vorbit despre proiectele europene angajate de instituția Primăriei Lugoj.
O parte dintre acestea sunt, în opinia domniei sale, luate în condiții dezavantajoase, cu cote foarte mari ale cofinanțărilor.
„Dau doar un exemplu. Discutăm de ultimul proiect care este introdus pe ordinea de zi ședinței extraordinare, pentru a fi aprobat și care reprezintă o situație extraordinar de delicată. Și anume: valoarea proiectului este undeva la 58 milioane de lei, din care finanțarea nerambursabilă este de 25 de milioane. Deci, Primăria trebuie să pună o cofinanțare de 35 de milioane de lei, mai mult de jumătate. Eu nu înțeleg această logică de abordare a problemelor, când putem lucra punctual. Cât este valoarea eligibilă a proiectului respectiv? 25 de milioane! OK! Haideți să facem un proiect de 25 de milioane, cu un milion – două cofinanțarea și am închis treaba. De fapt, minima cofinanțare la un proiect pe fonduri europene la instituții publice este de 2%. Așa, putem închide proiectul la 25 de milioane și să nu blocăm bugetul Primăriei, pentru că, din cofinanțarea cu spitalul și această cofinanțare pentru proiectul acesta, s-au terminat banii. Iar eu nu cred că trebuie să ne lăudăm că facem proiecte, când noi de fapt luăm credite ca să facem proiecte. Așa poate face oricine! Ce beneficii putem avea, cât este, domnule, valoarea maximă a unui proiect? Hai să mergem pe valoarea maximă! Nu să mergem pe un proiect de 120% creștere față de valoarea maximă. Și la fiecare proiect pe fonduri europene cofinanțarea este 40-50-60%. Nu este în regulă. Lucrurile trebuie organizate. Cât avem fonduri europene? Un milion de euro. Facem proiectul de un milion de euro! Și mai bine facem zece proiecte de un milion, decât un proiect de 10-15 milioane și punem din bugetul local o grămadă de bani și blocăm bugetul. Să vă spun ceva: la momentul de față e un risc să ducem Primăria în incapacitate de plată, dacă demarăm proiectele alea toate”, a declarat primarul Călin Dobra.
Noi dăm cofinanțare mai mult decât fondurile europene!
Dobra adaugă că „mâine (n.r. – 17 septembrie) intră în discuție acel proiect cu reabilitarea spațiilor verzi și modernizarea parcurilor. Amenajăm parcuri, creștem spațiile verzi cu vreo 7.000 mp și reducem 80 de locuri de parcare. Nu mi se pare normal, și așa avem probleme cu locurile de parcare. E important spațiul verde, dar nu cu diminuarea locurilor de parcare. Deci e făcut un proiect în care noi dăm cofinanțare mai mult decât fondurile europene!”
Citeste mai mult