Cătălin Rotea, ales pentru a doua oară primar al Balșului, de data aceasta cu 65% din voturile valabil exprimate, și-a anunțat, joi, într-o conferință de presă, prioritățile pentru noul mandat.
El a început prin a le mulțumi tuturor bălșenilor care s-au prezentat la urne și, în mod special, celor care i-au acordat încrederea prin vot, precizând că nu vrea să vorbească de lucrurile urâte care s-au spus despre el în campania electorală.
„Le mulțumesc tuturor bălșenilor care s-au prezentat la vot, indiferent cu cine au votat, și le mulțumesc în mod special bălșenilor care mi-au acordat încrederea lor, așa cum au făcut-o și acum patru ani sau acum opt ani, nelăsându-se manipulați de tot felul de elucubrații și minciuni și aberații și și-au văzut de viitorul orașului lor.
Pentru că sunt și eu om, tendința mea e să răspund la toate minciunile pe care le-am văzut în campania electorală, dar, așa cum am făcut-o și în campania electorală, nu voi răspunde nici azi nimic. Deci, vreau doar să le mulțumesc celor care au înțeles că viitorul orașului este doar înainte și să le mulțumesc și celor care m-au denigrat pentru că m-au făcut mult mai puternic. Dar pentru că vorbim de viitor și nu de trecut voi încheia cu acea sintagmă care mie nu îmi place neapărat, dar se potrivește: «Despre morții politici, numai de bine»”, a spus primarul orașului.
Cătălin Rotea a fost ales primar, în 9 iunie, cu 65% din voturile valabil exprimate la o prezență la urne de 48%. Fără să catalogheze acest rezultat ca unul istoric, el spune că este cel mai bun rezultat procentual care s-a obținut vreodată în Balș, cel puțin după 1996, și că îi conferă lui o legitimitate majoră.
„Prezența la vot a fost între limitele normale din ultimele patru rânduri de alegeri. Am avut o prezență de 48%, iar rezultatul pe care l-am obținut ca primar este de 65%. Nu vreau să-l cataloghez ca un rezultat istoric, pentru că nu e vorba de istorie aici. Vreau să-l cataloghez ca cel mai bun rezultat procentual care s-a obținut vreodată în Balș, cel puțin după 1996, pentru că statisticile mai vechi nu le văd. 65% dintr-o prezență de 48% îmi conferă o legitimitate majoră pentru a-mi desfășura și a-mi continua toate proiectele pe care le-am inițiat în 2020. Unele sunt finalizate, altele continuă și vom începe noi proiecte, așa cum am spus de fiecare dată în întâlnirile presa”, a afirmat Cătălin Rotea.
Făcând abstracție de realizările sale în mandatul care se încheie, oficial, în octombrie (realizări care reprezintă 90% din promisiunile făcute în campania electorală din 2020), primarul Balșului a vorbit despre ce are de făcut în noul mandat.
„Nu mai vreau să spun ce-am făcut, aș vrea să spun pe scurt ce avem de făcut de acum înainte. Într-un timp foarte scurttrebuie se finalizăm toate proiectele de infrastructură de apă, canal și gaze, să aducem la starea inițială străzile, după care să le asfaltăm. Cele două asfaltări începute în luna mai, înainte de alegeri, pe strada Crizantemelor și pe strada Nufărului și pe Ion Creangă nu s-au oprit pentru că au trecut alegerile; ele continuă, pentru că proiectele au bani asigurați și contractele sunt semnate. Sunt doar chestiuni de procedură tehnică, de execuție a proiectelor. După care vom continua cu asfaltarea străzii Tudor Vladimirescu din Vârtina, străzii 1 Decembrie și ușor, ușor, în limita creditelor bugetare din fiecare an, toate străzile pe care s-au executat lucrări de infrastructură de apă și canal.
Trebuie să închidem aceste proiecte cât mai repede, pentru ca bălșenii să aibă confortul necesar și nu vorbim de lux, vorbim de normalitate; trebuie să aibă alimentare cu apă, canalizare, rețea de gaze. Iar cei care locuiesc la bloc, să aibă presiune chiar la etajul patru și să aibă subsolurile curate”, a spus Rotea.
Edilul a făcut și o succintă trecere în revistă a șantierelor deschise în acest mandat, precum cel de la Bazinul de înot, Centrul multifuncțional și cele de la spital.
„Lucrăm astăzi pe nenumărate șantiere. Lucrăm la Bazinul de înot, am început lucrările la Sala de sport, se lucrează la Centrul multifuncțional, se lucrează la Centrul de primire urgențe, se lucrează pe strada 1 Decembrie, se lucrează la parcul de la Gengea și la parcul de la Balta Gării. Mai avem un pic și finalizăm esplanada Casei Tineretului și începem, într-un timp foarte scurt, anveloparea primelor blocuri și construcția celor 30 de locuințe pentru tineri pe strada Cireșului. Lucrăm în prezent la reabilitarea școlilor, a locurilor de joacă și la ceea ce înseamnă reabilitarea resturilor din spital care au rămas nereabilitate, mici porțiuni din spital”, a precizat priamarul Balșului.
Obiectivul considerat de acesta cel mai important este atragerea de noi investitori în zonă pentru crearea altor locuri de muncă, pe lângă cele 500 create în acest mandat.
„Cel mai important obiectiv pe care îl avem este să continuăm să stimulăm investitorii pentru a crea locuri de muncă noi. Pentru că ceea ce am adus până acum în oraș, cele 500 de locuri de muncă create din 2020 până în 2024, nu sunt suficiente. Cererea de muncă în orașul Balș este mult mai mare și va trebui să asigurăm acest necesar de locuri de muncă. Iar parcul industrial și ofertele pe care le avem pentru investitori sunt convins că vor satisface această dorință a bălșenilor de a nu mai face naveta către Slatina sau către Craiova”, a reliefat primarul orașului de pe Olteț.
Din discuțiile pe care edilul le-a avut cu oamenii în recenta campanie electorală s-au mai desprins niște probleme pe care el le-a trecut în rândul priorităților. Între acestea se numără acordarea unei mai mari atenții față de cei care pășesc pragul primăriei, cu diverse probleme.
„Din discuțiile cu oamenii în stradă am învățat că trebuie să fiu mai apropiat de ei, că trebuie să îmi țin mai des audiențele, că trebuie să fiu mai mult prezent pe stradă. Degeaba te zbați pentru proiecte, degeaba aduci fonduri să le pui în practică și asiguri toată birocrația necesară pentru ca aceste proiecte să fie puse în practică dacă nu le și explici oamenilor.
Îmi voi ține audiențele mai des, voi fi mult mai prezent pe stradă și voi gândi în următoarea perioadă, o lună sau două, un sistem cu șapte, opt ofițeri de serviciu în fiecare zi la primărie, pe un grafic pe care îl stabilim de dinainte, astfel încât fiecare persoană care intră în primărie să fie preluată imediat de un angajat al instituției și dusă la ghișeul sau la biroul de care are nevoie. Mai mult, discuțiile care se vor purta între angajații primăriei și contribuabil, pe cât posibil, vor fi înregistrate audio și video, pentru a crește calitatea actului administrativ pe care angajații primăriei îl execută.
Prezentarea acestui proiect la care am început deja să lucrez și modul în care vom face graficele și îl vom implementa efectiv le vom face publice într-o lună sau două, pentru că vreau ca din toamnă să avem o comunicare foarte eficientă și omul care intră în primărie cu orice fel de problemă ar avea, să fie preluat și dus la ghișeu sau la Biroul care poate să rezolve această problemă”, a mai spus Cătălin Rotea.
În structura noului consiliu local al Balșului, care își va intra în pâine în luna octombrie, vor intra 10 consilieri de la PSD, cinci consilieri de la PNL și doi consilieri AUR.
Astfel, PSD deține majoritatea absolută, iar următorul viceprimar al orașului va fi, evident, unul dintre consilierii social-democrați.
Citeste mai mult