Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în parteneriat cu Expert Business Center SRL, anunță lansarea proiectului „Evoluția tehnologiilor rapide = Evoluția carierei angajaților din Regiunea Vest!”.
Proiectul, finanțat prin Fondul Social European Plus (FSE+) în cadrul Programului Educație și Ocupare 2021-2027, își propune să sprijine dezvoltarea competențelor profesionale ale angajaților pentru a răspunde cerințelor dinamice ale pieței muncii.
Acesta va avea o durată de 24 de luni, între 1 decembrie 2024 și 30 noiembrie 2026. Valoarea totală este de 4.960.441 lei, finanțare integrală din fonduri nerambursabile (FSE+ și buget național).
Proiectul își propune să îmbunătățească accesul la formare profesională continuă (FPC) pentru 650 de angajați din județele Regiunii Vest. Acțiunile planificate includ:
Informare și conștientizare: 700 de angajați și 50 de angajatori vor participa la campanii privind importanța formării profesionale.
Consiliere profesională: 650 de angajați vor beneficia de sesiuni individuale pentru a-și planifica parcursul profesional.
Formare profesională: 527 de participanți vor obține certificări care să le faciliteze accesul la locuri de muncă mai stabile și mai bine remunerate.
Inovație: Dezvoltarea unei platforme web pentru anticiparea competențelor necesare pe piața muncii și organizarea unui workshop internațional pentru 50 de angajați.
În cadrul proiectului, vor fi organizate cursuri gratuite în următoarele domenii:
CCIA Timiș:
SICAP – achiziții publice (40 ore): 100 participanți
Competențe antreprenoriale, financiare și juridice (40 ore): 100 participanți
Comunicare organizațională (40 ore): 50 participanți
Operator introducere, validare și prelucrare date (360 ore): 100 participanți
Expert Business Center SRL:
Expert dezvoltare durabilă (180 ore): 100 participanți
Manager de inovare (180 ore): 100 participanți
Expert legislația muncii (240 ore): 100 participanți
Proiectul se adresează angajaților cu vârste între 18 și 65 de ani din județele Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara. Dintre cele 650 de persoane înscrise, 527 vor obține certificări profesionale recunoscute la nivel național. De asemenea, un număr suplimentar de 85 de participanți vor obține calificări în conformitate cu legislația națională.
Pentru înscrieri și detalii suplimentare, cei interesați pot contacta CCIA Timiș la +40 256 490 771 sau [email protected].