Cel puțin 22 de români sunt dați dispăruți în urma inundațiilor din Spania. anunță MAE, într-un comunicat, în care precizează că verificările sunt în curs. MAE a cerut autorităților din Valencia să anunțe oficiul consular cu privire la existența unor posibili cetățeni români printre victimele și persoanele afectate de inundațiile soldate cu cel puțin 94 de morți. Bilanțul nu este însă cel final, mulți oameni fiind dați încă dispăruți.
Unii au rămas izolați în zone în care nu mai este semnal la telefon și nu pot lua legătura cu rudele.
Numărul românilor dați dispăruți în inundațiile din Spania a crescut de la 13 la 22, anunță MAE, într-un comunicat transmis joi dimineață.
„Ministerul de Externe verifică informațiile cu privire la dispariția a 22 de cetățeni români, în urma inundațiilor din Spania. Oficiul consular a notificat autoritățile spaniole, iar verificările sunt în curs, anunță un comunicat de presă. MAE a cerut autorităților din Valencia să anunțe oficiul consular cu privire la existența unor posibili cetățeni români printre victimele și persoanele afectate de inundațiile soldate cu cel puțin 94 de morți”, a transmis sursa citată.
Totodată, instituția precizează că Ambasada României la Madrid este în legătură cu autoritățile centrale spaniole, prin intermediul atașaților pentru afaceri interne, pentru a sprijini demersurile necesare.
Numere de telefon pentru asistență consulară ale Consulatului României la Castellón de la Plana: +34 964.203.331 +34 964.216.008; +34 964.217.836; +34 964.203.234; +34 964.216.172; +34.964.212.446 Apelurile sunt redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență, menționează MAE, în comunicat.
Citeste mai mult