Moldova Nouă investește 5 milioane de euro în reamenajarea completă a spațiilor publice din zona centrală.
Orașul Moldova Nouă va beneficia de o investiție majoră pentru modernizarea spațiilor publice din zona centrală. 11 zone degradate din cartierul Orașul Nou vor fi complet reamenajate pentru a oferi locuitorilor un mediu urban modern, verde și prietenos, anunță Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest.
Contractul de finanțare a fost semnat marți, 16 aprilie, între Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest și Primăria Moldova Nouă. Proiectul are o valoare de aproape 5 milioane de euro, dintre care 4,67 milioane euro reprezintă finanțare nerambursabilă, prin Programul Regional Vest 2021-2027.
Astfel, 11 zone cu diferite disfuncționalități din cartierul Orașul Nou, delimitat de străzile Nicolae Titulescu, Alexandru Ioan Cuza, Dunării și Sfânta Varvara, vor fi transformate radical prin acest proiect. Sunt, în general, spații situate între blocuri, aflate în prezent într-o stare avansată de degradare, precizează reprezentanții ADR Vest.
În urma investițiilor realizate aici, locuitorii din Moldova Nouă vor beneficia de spații funcționale și atractive pentru relaxare, socializare și mișcare. Aceștia vor avea la dispoziție terenuri de sport, echipamente de fitness și mese de șah. În patru dintre aceste zone vor fi realizate locuri de joacă moderne pentru copii, vor fi amenajate cișmele și o fântână arteziană, zone de picnic și spații pentru iubitorii de animale de companie.
Un accent deosebit va fi pus pe infrastructura verde. Se vor planta noi arbori și arbuști, pomi fructiferi, plante perene, plante medicinale și aromatice, pe o suprafață de aproape două hectare, mai spun cei de la ADR Vest.
Totodată, în aceste zone vor fi modernizate aleile pietonale și vor fi create trotuare acolo unde nu există, vor fi realizate conexiuni către stațiile de transport public, se vor monta rastele pentru biciclete, se va investi în iluminatul ambiental și în mobilier urban unitar la nivelul tuturor zonelor.
Perioada de implementare a investiției este de 21 de luni.
Citeste mai mult